Camelia Pop- Sunteți un medic de succes, aveți o clinică privată, care beneficiază de un management de excepție, sunteți un renumit Profesor cu o activitate științifică de invidiat, iubiți lucrurile frumoase și faptele mari , oferiți sprijin financiar celor care luptă pentru succesul lor. Sunteți un performer, un alergător de cursă lungă, cum reusiți d-le Profesor?
Prof.Univ.Dr.Teofil Pop- Este foarte important ca o persoană care are succes în viață să aibă o moștenire genetică bună, să aibă cei șapte ani de acasă, să fie bine educat, civilizat și să înțeleagă că fără a te educa și cultiva în permanență nu valorezi nimic. În acest sens rolul mamei a fost foarte important. Ea mi-a îndrumat primii ani de școală.
C.P: Ați fost elevul liceului ”Mihai Eminescu” în perioada 1962-1966. Ce amintiri v-au lăsat anii de școală? A existat vreun profesor care să fi avut un rol special în formarea și evoluția dvs?
T.P: Un moment important a fost când am dat examenul de admitere la Liceul ”Mihai Eminescu” unde am intrat printre primii. Acest liceu m-a modelat, iar eu m-am străduit să fiu un elev bun. Am avut rezultate frumoase la chimie și la anatomie, studiind intens cu d-na prof. Cosma și cu d-na prof. Mândrușca. Am participat la olimpiade, unde m-am plasat între cei mai buni, pentru că mă pregăteam să fac o facultate serioasă. Doamna prof.Cosma si d-na prof.Mândrușca m-au ajutat foarte mult pentru că la admitere la Facultatea de Medicină se dădea examen din chimia organică, anorganică și anatomie. Celor două profesoare le sunt profund recunoscător.
De asemenea eram foarte bun la sport, conduceam echipa de fotbal a Liceului ”Mihai Eminescu” și pentru că eram bine construit fizic și foarte rezistent, am participat și la probele de atletism câștigând multe premii. Dar vremea liceului a trecut…repede și frumos… și iată-mă în fața examenului de admitere…dar a trecut cu bine, l-am luat din primul tur.
C.P: V-ați orientat spre Facultatea de Medicină. A fost un destin alegerea dvs?
T.P: Aveam preferințe pentru istorie, vreau să vă spun că pot să port o discuție cu un profesor de istorie despre toată istoria lumii, toate popoarele sunt bine catalogate în mintea mea. Cu toate acestea eu simțeam că am forța pentru a urma o profesiune mai grea. În timpul facultății am lucrat alături de profesorii mei. Astfel în anul IV de studenție am devenit șeful secției de chirurgie infantilă, iar din anul V am lucrat la Stanca unde am fost lăsat să asist la nașteri și să fac câteva operații chirurgicale. Am fost în bune relații cu Profesorul Mureșan care era Profesor la reumatologie și interne și m-a învățat să fac toate tipurile de infiltrații posibile. După terminarea facultății am luat post în zona Botoșani-Suceava la un spital unde aveam asigurate masa și locuința. Dupa o vreme am venit la Mihalț, lângă Alba-Iulia și apoi la Ocna Mureș, pentru că acolo a luat post de profesoară soția mea, cu care m-am căsătorit în 1973. Doi ani mai târziu am ocupat prin concurs un post de asistent stagiar, în 1979 am devenit medic specialist ORL și asistent universitar, iar în 1985 doctor în medicină, susținându-mi teza cu D-nul Prof. Dr. Gheorghe Popovici. Din cauza blocării posturilor titlul de medic primar ORL l-am obținut abia în 1990. În anii următori am devenit Șef de lucrări (1991), Conferențiar (1998) și Profesor universitar (2005).
C.P: Activitatea științifică este la fel de bogată, aveți o mulțime de publicații. Cum reușiți să îmbinați activitatea de medic cu cea de Profesor universitar?
T.P: Un medic bun în primul rând trebuie să aibă o temeinică pregătire științifică, apoi el este nevoit să scrie, uitați-vă acolo, cărțile mele în lb. română și lb. franceză. Atitudinea mea cu studenții este diferită, eu nu fac prezența, dar sala este întotdeauna plină. Ofer studenților cărțile mele, întotdeauna la un preț modic, și la cursuri ne axăm pe partea practică a învățării, le prezint cazuri medicale din care ei învață. Un medic bun, pe lângă o pregătire teoretică solidă, învață din practică.
Eu îi învăț pe studenții mei, dar și eu mă instruiesc continuu, mereu mă întreb: ce știu și ce nu știu? La Bruxelles am învățat cu Prof. Dr. R. Vanwijck, la Universite catholique de Louvain-Cliniques universitaires Saint-Luc, specializându-mă în chirurgie plastică cervicalo-facială. Eu am multe specializări, tot ce este în jurul meu nu are granițe precise și atunci dacă știi să faci nu te limitezi la câteva tipuri de operații.
C.P: Care este relația dvs cu pacienții? Cum reușiți să-i câștigați?
T.P: Eu sunt amabil cu pacientii mei, le explic cum stau lucrurile și ce se poate face, apoi le recomand să-mi urmeze sfaturile. Toți pacienții sunt tratați cu respect, ei sunt bolnavi, iar noi vrem să-i facem bine nu să-i criticăm.
C.P: Un medic adevarat învață toată viața. Este important să ai o anumită siguranță în muncă.
Să faci școala temeinic, să înveți tot ce se poate învața și apoi să continui toată viața să înveți. Asta nu-i o rușine , este o rușine să spui că ești specialist și să nu știi să faci nimic. În același timp este foarte important să fii un bun practician. Îi spuneam odată unui medic: ”Dumneata nu poți opera numai în gașcă, eu pot opera și cu un portar”, eu cu oricine operez. Trebuie să fii sigur pe tine și să fii convins că faci bine ceea ce faci.
C.P: D-le Profesor, sunteți conștient de valoarea dvs și totuși modest.
T.P: Posibil să fiu cel mai bogat medic din România, dar nu-mi scot milioanele în fața nimănui. Banii pe care-i am sunt destinați dezvoltării clinicii și cât timp voi trăi voi dezvolta această instituție. Părerea mea este că banul dezumanizează, dacă nu urmărești un țel precis. Forța ta financiară nu are nici o legătură cu faptul că ai o ladă de bani, ci cu puterea de a crea și dezvolta ceva. Eu privesc spre viitor și tocmai de aceea am derulat programe de dezvoltare pe termen lung.
http://www.ftr.ro/un-performer-al-clujului-profunivdrteofil-pop-61864.php
Cu siguranţă poporul nostru nu este mai rău decât alte popoare. Şi el este dăruit cu instinctul binelui şi al solidarităţii umane. În timpul regimului comunist, se întâmpla să fii ajutat de persoane aparent ostile din cauza poziţiei pe care o ocupau în sistem. Exista şi o complicitate a binelui şi ea funcţiona în tăcere, uneori ascunzându-se sub zgomotul vorbelor acuzatoare. În noi erau doi oameni, unul pe placul partidului comunist şi altul care trăia după conştiinţa noastră.
Camelia Pop 