Feeds:
Posts
Comments

Archive for May, 2012


Portretul marilor oameni politici (I) – Regele Ferdinand al României
Categorie:   DE COLECTIE  Autor:  Camelia POP  Data:  1.05.2012  Ora:  13:27  Citiri:  81

 

Regele Ferdinand, pe cât de cultivat pe atât de modest, nu a făcut niciodată caz de cultura sa enciclopedică. Istoricul Vasile Pârvan a fost surprins când la Histria regele, aflat în compania reputatului istoric, a descifrat  câteva inscripții grecești și latinești. Abatele Mugnier, confidentul Marthei Bibescu, într-o discuție cu regele la Paris, constată că suveranul României cunoștea limba ebraică. De asemenea   ambasadorul Franței , Billy, a fost uimit să-l asculte  vorbind  despre complexitatea  poeziei lirice, japoneze și chineze, iar în alte ocazii un public select și avizat a asistat cu surprindere la dizertația regelui  asupra  muzicii wagneriene și a personalității marelui compozitor.

Mai puțin deprins cu manifestările publice, regele se simțea cel mai bine în preajma cărților și a florilor și ca un  botanist pasionat vedea în flori un simbol al grației și al frumuseții pure.

Personalitatea complexă a regelui  scoate în evidență  și alte trăsături precum fermitatea și sacrificiul, evidente în momentele dificile prin care a trecut țara după  declanșarea primului război mondial. Înțelegerea superioară a evoluției istorice a națiunii române l-a ajutat să se învingă pe sine și să susțină intrarea țării noastre în război alături de Antanta împotriva țării sale de origine. ”Am simțit – spune regele – o mare mâhnire, căci am înțeles de ce avea să mă îndepărteze acea cale pentru totdeauna de familia mea, de amicii mei de odinioară, de afecțiunile din copilărie. A fost  în mine o luptă a conștiinței și a inimei. Conștiința a învins. Atunci am putut păstra neclintită speranța de a învinge pe Mackensen, deoarece reușisem să înving în mine pe un Hohenzollern”.

Într-un dialog polemic cu P.P.Carp, regele se ridică deasupra condiției de om  politic și vorbește de la înalțimea omului de stat angajat direct și responsabil  în formarea destinului țării.

Ilustrul om politic, P.P.Carp, care  spunea că se va ruga la Dumnezeu pentru ca armata română să fie învinsă și astfel să fie salvată România de la pieire, este  contrazis de rege prin următoarea replică: ”Vorbele dumneavoastră au izvorât dintr-o necugetată mânie. Ați greșit și adineaurea, când ați vorbit de interesele dinastiei. Nu cunosc acele interese. Dinastia va urma soarta țării, învingătoare cu ea sau învinsă cu ea”.

Convins de necesitatea alăturării țării noastre Germaniei,  P.P.Carp s-a adresat regelui spunându-i: ”Sire, Hohenzolernii nu pot fi învinși”. Replica  Majestatii Sale, referindu-se la hotărârea sa, este semnificativă și profetică: ”Vă înșelați domnule Carp, am învins deja unul”.

Regele s-a identificat cu năzuințele milenare ale poporului său, a crezut în destinul istoric al țării în pofida tuturor criticilor care i s-au  adus în momentul ocupării Bucureștiului  și  a scoaterii României din război. ”Îmi asum întreaga răspundere fiindcă am încredere în viitorul țării” afirma regele fie în consiliile de coroană, fie în discuții particulare.

O astfel de atitudine nu a fost lipsită de urmări, dintre cele mai dureroase. Fratele său mai mare îl declara trădător al numelui și al armelor, familia l-a considerat  mort purtând haine de doliu,  iar kaizerul Wilhelm  al II-lea i-a retras  ordinul casei de Hohenzollern.

Fidel față de Antanta, regele nu a ratificat tratatul de pace separată încheiat de primul ministru Alexandru Marghiloman  cu Puterile Centrale ( 3 mai 1918), în condițiile izolării României de către forțele inamice ca urmare a retragerii trupelor ruse de pe front la solicitarea puterii bolșevice recent instalată la Kremlin.

Unul din meritele regelui Ferdinand a fost încrederea pe care i-a acordat-o lui Ionel Brătianu considerat cel mai vrednic bărbat de stat, capabil să gestioneze țara în momente deosebit de critice. Preocupat de interesele statului român și conștient de eforturile sale, nu a vazut în Ionel Brătianu un concurent care să-i întunece propria glorie cu personalitatea sa puternică, ci dimpotrivă s-a arătat fericit de implicarea unui astfel de colaborator în marea operă de modernizare și dezvoltare a României după război.

Acceptarea din înalte rațiuni de stat a sacrificiului de a-și îndepărta fiul (viitorul Carol II) de la conducerea României se înscrie în seria marilor gesturi pe care suveranul le-a făcut pentru țara pe care a fost chemat s-o conducă. În deciziile sale, interesul țării a primat  în raport cu interesele personale sau familiale. ”De la început mi-am impus această regulă de conștiință, să fac abstracție de mine  însumi, să nu țin socoteala nici de originile mele, nici de familia mea. Să nu văd decât România , să nu cuget decât la ea, să nu exist decât pentru ea; nu se domnește asupra unui popor pentru sine, ci pentru acel popor. În aceasta constă onestitatea unui rege.”

Cuvintele regelui nu aparțin retoricii ci unei convingeri profunde asupra misiunii sale de conducător responsabil în fața divinității, a țării și a istoriei. Spre sfârșitul vieții, liniștit și împăcat cu sine, a rostit următoarele: ”Ca și creștin sunt întotdeauna stăpânit de grija clipei când mă voi înfățișa înaintea Domnului. Ca român și rege mă gândesc la soarta țării căreia i-am jertfit  viața mea pe pământ.”

http://www.ftr.ro/portretul-marilor-oameni-politici-i—regele-ferdinand-al-romaniei-55983.php

Advertisements

Read Full Post »