Feeds:
Posts
Comments

Archive for December, 2011


Foaia Transilvană

Categorie:   SPECIAL FTR  Autor:  Camelia Pop  Data:  23.12.2011  Ora:  22:06  Citiri: 101

Anul 2011 este Anul Regelui pentru toți, dar pentru cei care i-am sărutat mâna rămâne Anul Nostru. Întâlnirea cu ”Regele meu” nu este o întâmplare, este un destin.  Clipă de clipă suntem chemați să înțelegem și un altfel de limbaj prin care ne vorbește Providența, să descifrăm cu mintea și cu inima mesajul divin.

Astăzi când toate sunt relative Regele rămâne unica certitudine, busola care ne indică Nordul, ieșirea din”Egiptul” nostru, din țara sclaviei. Pământul Făgăduinței este aici, nu trebuie căutat pe un alt tărâm, ci doar să străbatem deșertul păcatelor noastre, să ne albim hainele și să ne urmăm Regele.

Nici o țară nu are un Rege ca noi, să ne ștergem ceața din ochi, să ne astupăm urechile și să ne ferim de cei care ne fură identitatea și viitorul. Regele stă pe stancă și ne arată pământul  pe care să umblăm, el ne amintește că mâine putem să nu mai fim sclavi, ci stăpâni.

Să luăm armele în mâini și să luptăm pentru Canaanul nostru atâta vreme cât Regele ține mâna dreaptă spre cer, să facem dreptate și să ne căim, să ne răscumpărăm morții care au plătit pentru fărădelegile noastre.

Pământul Făgăduinței este aici și imnul lui îl cântă martirii, ei îl cântă Marelui Rege care an de an se naște pentru noi. În Noaptea Sfântă întunericul străpuns doar de becuri orbitoare să nu ne acopere ochii și să vedem triumful Luminii în noapte!

http://www.ftr.ro/anul-regelui-52424.php

Advertisements

Read Full Post »

Omul de lângă noi


Foaia Transilvana

Categorie:   DE COLECTIE  Autor:  Camelia Pop  Data:  23.12.2011  Ora:  13:56  Citiri:  155

Pe celeălalt de langa noi îl intâlnim zilnic în troleibuz, în stații, pe străzi, dar nu-l vedem, pentru că el nu-i decât o umbră. Uneori conștientizăm prezența lui, a omului, care și el ar putea fi …. Atunci vrem să schimbăm lumea, protestăm, criticăm mediocritatea societății în care trăim și încet ne eliberăm de tensiune.

Unde suntem, când omul din stradă, cu durerea întiparită pe chip, total abandonat, stă în fața noastră trist, fără ciorapi, înghețat în iarnă, cântând?

Se uită rugător, cautându-l pe El în noi și nu de puține ori este fericit găsindu-L în ochii noștri calzi, în blândețea privirii. Nu banii, nu darurile, ci omul care se naște din om…

Alteori  celălalt de langa noi este la fel de singur. Bine îmbracat si frumos, traverseaza străzile cu iuțeală,  zilele lui alunecă-n nopți și timpul, tot mai grăbit, adună doar clipe stinghere.

Grăbiți ne strecurăm singuri pe lângă ceilalți la fel de singuri, dar uneori atingem același gând și deodată nu mai suntem nici singuri, nici trecători, nu mai avem nici războaie, nici păci de incheiat.

http://www.ftr.ro/omul-de-langa-noi-52412.php

Read Full Post »

Libertatea de a fi


Foaia Transilvana

Categorie:   DE COLECTIE  Autor:  Camelia Pop  Data:  19.12.2011  Ora:  09:18  Citiri:  102

Cuvinte tulburătoare precum „noi murim ca să fim liberi” n-au venit de nicăieri, ci dintr-un trecut de jertfă, dintr-un crez al celor care au ştiut că nici o suferinţă nu este zadarnică. Martirii noştri au plecat cu gîndul la noi, pentru ca noi să fim.

Acum 22 de ani, în inimile noastre prindea contur îndemnul: a venit vremea. Dispărînd teama, care ne stăpînise vreme îndelungată, am ieşit în stradă, ne-am strîns frăţeşte mîinile şi am plîns, spălînd cu lacrima noastră toate spaimele şi laşităţile. Eram împreună, curajoşi şi mîndri, cu privirea nostalgică spre trecut, spre martirii noştri, spre cei care au văzut clipa pe care noi o trăiam. Sublima clipă a rămas ca un arc peste timp, n-a fost atinsă de stîngăcia şi grosolănia celor care au profitat de ea. Muţi de mirare ne-am prefăcut în îngeri şi pămîntul dansa sub tălpile noastre, iar gerul pierdut pe cărările nordice ne-a lăsat să umblăm prin iarnă cu piepturile mari cît speranţele noastre.

Am trăit renaşterea ca pe un dar, neştiind pe atunci că tot în dar a fost oferită şi viaţa celor ce ne iubeau, a celor care s-au încrezut în noi. Numele lor străluceşte asemeni stelelor pe bolta cerească, luminîndu-ne calea spre noi orizonturi.
După 20 de ani, noi, cei de ieri, copii visînd pe străzi, ne-am păstrat ochii limpezi refuzînd să acceptăm mutilările, compromisurile celor care, cu cinism, ne conduc.

Îmi doresc să fim verticali ca şi în zilele revoluţiei, să ridicăm privirea spre cer şi asemeni martirilor şi eroilor să transcendem umanitatea noastră, transformîndu-ne neputinţele în virtuţi.

Să ai un crez şi să mori pentru el, iată temeritatea şi semeţia omului, libertatea supremă de a înfrunta şi de a învinge moartea. „Adevărul rămîne indiferent de soarta celor care l-au servit”. Martirii regimului comunist din anii 50 sau cei de la Revoluţia din 89, s-au prins în hora libertăţii prin moarte.

„Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri şi urmaţi-le credinţa”, cuvinte testamentare rostite de Iuliu Maniu, omul politic vizionar, care a acceptat sacrificiul pentru generaţiile viitoare. Asemeni îndemnului lui Leonidas: „Trecătorule, du-te şi spune Spartei c-am murit apărînd legile ei”, Iuliu Maniu ar fi putut spune: „Temnicerule, du-te şi spune românilor c-am murit apărînd demnitatea lor”.

Iată un profil de om politic care a reprezentat poporul român cu credinţă şi competenţă, iar, cînd tăvălugul bolşevic a căzut peste ţară, a preferat, în locul trădării, să se lege cu poporul său în veşnicie.

Iuliu Maniu, unul din artizanii României Mari, liderul Partidului Naţional Ţărănesc, dedicat principiilor democratice şi slujirii poporului său, a protestat împotriva abuzurilor săvîrşite de regele Carol al II-lea, împotriva regimului de dictatură militară instaurat de Ion Antonescu, poziţionîndu-se, în cele din urmă hotărît, împotriva atrocităţilor comise de comunişti.

Marele om de stat şi-a întemeiat efortul pe o relaţie profundă cu Providenţa, înţelegînd că omul fără Dumnezeu nu este, după expresia lui Petre Ţuţea, „decît un animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi pleaca nicăieri”.

Iuliu Maniu, păşind temerar în faţa destinului, a rostit cuvinte de mare preţ: „Sufletul mi-l închin Atotputernicului Dumnezeu, tot devotamentul meu şi dincolo de mormînt mult încercatului meu neam românesc”.

http://www.ftr.ro/opinie-libertatea-de-a-fi-52335.php

Read Full Post »


Foaia Transilvană

Categorie:   DE COLECTIE  Autor:  Camelia Pop  Data:  12.12.2011  Ora:  09:41  Citiri:  210

În 1316, regele maghiar Carol Robert de Anjou acordă așezării de pe Someș titlul de Civitas, care îi confera o serie de drepturi și privilegii. Treptat, cetatea se dezvoltă, iar meșteșugarii primesc din partea regelui Ludovic I cel Mare dreptul de a se organiza în bresle (1376), în schimbul asumării obligațiilor militare și fiscale față de coroana maghiară.

Sigismund de Luxemburg, împărat romano-german și rege al Ungariei, a recunoscut Clujului statutul de oraș liber și dreptul de a se înconjura cu ziduri (1405). Obligația de întreținere și apărare revenea breslelor, fiecare trebuind să păzească o porțiune de zid sau un turn.

În secolul al XV-lea, au luat ființă un număr semnificativ de bresle (a Tăbăcarilor, Fierarilor, Lăcătușilor, Argintarilor, Croitorilor, Țesătorilor, Cojocarilor), care au contribuit la prosperitatea orașului atrăgându-i numele de „Orașul Comoară”, („Aureas Civitas”).
Breslele se bucurau de prestigiu și recunoaștere, astfel acceptarea în interiorul lor se obținea în urma dobândirii competențelor necesare. Tinerilor aspiranți li se cerea să aibă o conduită morală ireproșabilă și să treacă de examenul inițial. Până la statutul de meșter, parcurgeau două etape: de ucenic și de calfă. Sub supravegherea meșterului, prima etapă dura între doi și patru ani. La sfârșitul acestei etape, într-o atmosferă festivă, meșterul înmâna tânărului certificatul de ucenic. În a doua etapă de pregătire, cea de calfă, tânărul călătorea în orașele vestite ale Europei unde învăța tehnici noi de la alți meșteri. La întoarcere, realiza o „lucrare de măiestrie”, care-i asigura intrarea în breaslă.

Breasla forma o comunitate mică, ce îndeplinea și funcțiuni sociale. Donațiile pentru „lada breslei” erau folosite pentru ajutorarea breslașilor și a familiilor acestora în caz de boală sau deces.

Prezența divinității în cetate era simbolizată nu numai de biserici și mănăstiri, ci și de sfinții care protejau breslele, fiecare având un patron spiritual. În semn de recunoștință, breslele contribuiau la construirea sau înzestrarea bisericilor, la finanțarea unor procesiuni sau serbări religioase.

Întreținerea și apărarea zidurilor sau păzirea cetății erau obligații asumate de bresle, contribuind astfel la asigurarea unui climat de pace și securitate indispensabile dezvoltării orașului.

În a doua jumătate a secolului al XV-lea, s-a construit în colțul sud-estic al orașului turnul întreținut și apărat de Bresla Croitorilor. De-a lungul timpului, turnul a fost refăcut de mai multe ori ca urmare a unor distrugeri.

O primă distrugere a suferit-o în anul 1626, când a fost lovit de trăznet. Între 1627 și 1629, principele Transilvaniei a demarat ample lucrări de refacere și adaptare a turnului la tehnologia militară modernă. Un incendiu devastator a avariat din nou Turnul, dar a fost repede refăcut până în 1655.

În timpul răscoalei antihabsburgice, conduse de Francisc Rakoczi II (1703-1711), a suferit noi distrugeri, dar după restabilirea păcii armata austriacă a efectuat lucrări de reparație între 1709-1718.

Din secolul al XIX-lea, Turnul Croitorilor începe să fie prețuit pentru valoarea sa istorică. Pe fațada estică a clădirii au fost amplasat două plăci sculptate cu însemnele orașului (cele trei porți ) și ale principelui Gabriel Bethlen.

În a doua jumătate a secolului al XX-lea, turnul este din nou restaurat și se hotărăște cu această ocazie înființarea unui muzeu al orașului, idee abandonată la sfârșitul anilor 50.

Noi lucrări de restaurare, coordonate de către Direcția Monumentelor Istorice din București, s-au efectuat în anul 1970.

Ultima restaurare de care a beneficiat Turnul s-a desfășurat după anul 2004, transformând vechiul străjer al Clujului într-un centru de cultură urbană. (va urma)

Bibliografie:

Radu Manolescu, Istoria Evului Mediu, vol.I, București, 1993
Lukacs Jozsef, Povestea orașului comoară, Editura Apostrof, Cluj-Napoca, 2005

http://www.ftr.ro/mici-istorii-clujene-xvi—turnul-croitorilor-52171.php

Read Full Post »


ategorie:   DE COLECTIE  Autor:  Camelia Pop  Data:  5.12.2011  Ora:  07:22  Citiri:  690

Expansiunea turcilor spre vestul Europei a fost oprită sub zidurile Vienei (1683) de către armatele austro-polone. După victorie, Habsburgii și-au continuat drumul spre est eliberând Ungaria (1687) și Transilvania (1688).

În urma acceptării de către Transilvania a protectoratului austriac, turcii au renunțat la acest teritoriu prin tratatul de la Karlowitz (1699). Trupele imperiale au ocupat principalele cetăți ale Transilvaniei.

Pentru a asigura protecția orașului Cluj, pe dealul situat la nord de cetate a fost construită o fortificație de tip Vauban, cea mai veche construcție laică în stil baroc din Cluj. Imaginea stelară este o caracteristică a cetăților Vauban, creație a marchizului Sebastien Le Prestre de Vauban, inginer militar al regelui Franței Louis al XIV-lea.

Proiectul Cetățuii, realizat după planurile arhitectului militar al principatului, Giovanni Murando Visconti, a fost aprobat de Consiliul de Război de la Viena și de președintele acestuia, Eugeniu de Savoia.

Lucrările de construcție s-au desfășurat între 1715 și 1735. Fortificația s-a realizat într-o formă mai simplă decât proiectul inițial, s-a păstrat planul pentagonal neregulat, dar s-a renunțat la îmbinarea cu incinta medievală a Clujului.

Accesul în interiorul Cetățuii se făcea prin trei porți, pe latura estică, vestică și nordică. Dincolo de porți se aflau clădiri pentru comandamentul cetății, birouri administrative, depozite de armament și alimente. S-au păstrat până în zilele noastre o parte din ziduri, patru clădiri, două porți și reduta transformată în Turnul Parașutiștilor. În timpul regimului comunist, o parte din zidurile de apărare au fost demolate pentru a se construi în locul lor hotelul Belvedere.

În anumite perioade, Cetățuia a avut și rol de închisoare, mai ales în timpul revoluției de la 1848. În timpul acesteia a fost încarcerat profesorul, istoricul și pastorul sas Stephan Ludwig Roth.

În memoria celor întemnițați s-a ridicat o Cruce pe Cetățuie, distrusă de comuniști în anii 50, dar refăcută în 1995.

(va urma)

Bibliografie:
Mircea Țoca, Clujul baroc, Cluj-Napoca, 1983.

http://www.ftr.ro/mici-istorii-clujene-xv-cetatuia-cetatea-bastionara-de-tip-vauban-52008.php

Read Full Post »