Feeds:
Posts
Comments

Archive for the ‘Doctrine politice: Liberalismul (I)’ Category


Liberalismul românesc (III)
Categorie:   DE COLECTIE  Autor:  Camelia POP  Data:  6.11.2012  Ora:  00:01  Citiri:  120

Secolul al XVIII-lea francez rămâne nu numai un timp al marilor convulsii şi frământări, dar şi un timp de asimilare  a ideilor despre libertate, intens dezbătute în cafenelele pariziene.

Incapacitatea vechiului regim de a soluţiona criza societăţii franceze a dus la declanşarea Revoluţiei din 1789.

În ţara noastră, în absenţa unei burghezii dezvoltate şi puternice, intelectualitatea şi o parte a boierimii devin purtătorii ideilor raţionaliste şi iluministe larg răspândite în Europa.  Tinerii instruiţi în special la Paris au revenit în ţară motivaţi să se implice în procesul de  modernizare a statului şi a societăţii.

Documentele Revoluţiei de la 1848 din ţările române contin idei privind unitatea, independenţa, libertatea şi modernitatea naţiunii române.

Proclamaţia de la Islaz, având rol  de constituţie, contura un regim liberal fundamentat pe libertatea individului de manifestare şi pe respectarea drepturilor tuturor categoriilor sociale, inclusiv ale ţăranilor a căror înrobire se cerea grabnic înlăturată.

Unirea sub Alexandru Ioan Cuza reprezintă un triumf al naţiunii române, dar şi al liberalilor profund implicaţi în procesul de constituire a statului român modern.

Grupările liberale opiniau diferit  în privinţa modernizării şi adoptării reformelor. Liberalii-radicali în frunte cu I.C.Brătianu, C.A.Rosetti, se pronunţau pentru schimbări rapide  spre deosebire de liberalii moderaţi, reprezentaţi de Mihail Kogălniceanu, care vedeau implementarea reformelor într-o manieră care să nu convulsioneze prea mult societatea. Neînţelegerile dintre cele două grupări s-au accentuat  în timpul domniei lui Cuza. Colaborarea domnitorului cu liberalii moderaţi,  a facilitat constituirea coaliţiei dintre liberalii-radicali şi conservatori, care a impus abdicarea lui Cuza în anul  1866.

Liberalii reprezentaţi de I.C.Brătianu sunt autorii aducerii în ţară a principelui Carol I, îndeplinind o mai veche dorinţă a românilor de a avea pe tron un principe străin, formulată în documentul adresat marilor puteri după adunările ad-hoc din 1857.

În scurt timp, din cauza moderaţiei principelui, liberalii-radicali nemultumiţi organizează mişcarea antidinastică, impulsionaţi şi de abdicarea împăratului  Napoleon al III-lea şi de proclamarea republicii franceze în 1870.

Respingând perspectiva abdicării lui Carol I, conservatorii s-au grupat în jurul principelui şi au format guvernul, obligându-i pe liberali să treacă în opoziţie.

În timpul guvernării conservatoare (1871-1876), grupările liberale au depăşit disensiunile şi şi-au unit forţele  punând bazele Partidului Naţional Liberal, la 4 iunie 1875.  În programul de constituire a partidului sunt formulate idei referitoare la domnia legii, libertatea individului în raport cu statul, lărgirea dreptului de vot, independenţa politică si economică prin aplicarea principiului ”prin noi înşine”.

În timpul îndelungatei guvernări liberale (1876-1888) România devine independentă, se proclamă regat şi continuă procesul de modernizare.  I.C.Brătianu, maturizându-se din punct de vedere politic, a renunțat la radicalismul său reușind o bună colaborare cu regele Carol I.

Politicile liberale în alternanță cu cele conservatoare au asigurat ţării, în ultimul sfert al secolului al XIX-lea, o perioadă de stabilitate și de afirmare în relaţiile internaţionale.

Bibliografie:

Bădescu, Ilie, Idei politice româneşti. Doctrine şi teorii, Bucureşti, 2004.

Mamina, I., Scurtu Ioan, Guverne şi guvernanţi 1916-1938, Bucureşti, 1996.

http://www.ftr.ro/liberalismul-romanesc-iii-61415.php

Read Full Post »


Doctrine politice: Liberalismul (II)
Categorie:   DE COLECTIE  Autor:  Camelia POP  Data:  29.09.2012  Ora:  12:20  Citiri:  124

Aveți curajul de a vă folosi propriul simţ al rațiunii! (Immanuel Kant)

Treptat, dar mai ales din secolul al XVII-lea, sub influenţa raţionalismului lui René Descartes sau a descoperirilor ştiinţifice ale lui Isaac Newton, ideea de progres etern îşi face tot mai mult loc în gândirea europeană.

După modelul legilor naturii, care asigură funcţionarea perfectă a Universului, se poate crea un sistem social capabil să asigure o existenţă mai aproape de perfecţiune. Asemenea idei se regăsesc în operele filosofilor: Thomas Hobbes, John Locke, David Hume, dar şi în sistemul politic englez.

Filozofii secolului al XVIII-lea aveau încredere în raţiunea umană, în puterea ei de a înţelege legile care guvernează lumea.

Thomas Hobbes, în opera sa principală ”Leviathan”, consideră că oamenii, pentru a-şi depăşi starea lor naturală dominată de sentimente, mai ales frica, este necesar să se organizeze şi să se conducă pe baza legilor.  Statul şi instiţutiile, creaţii ale societăţii, manifestă tendinţa de a îngrădi libertăţile individuale. Echilibrul între autoritate şi libertate poate fi stabilit de raţiune.

John Locke apreciază statul ca fiind o creaţie artificială al cărui scop este să elaboreze legi care să fie în conformitate cu binele comun, iar binele comun nu se poate realiza decât dacă indivizii dobândesc binele personal, pornind de la respectarea drepturilor lor: dreptul la proprietate, libertatea de manifestare şi egalitatea în faţa legii.

John Locke, în ”Al doilea Tratat despre Guvernare”, abordează problema separaţiei puterilor în stat: legiferatorul este bine să fie diferit de cel ce execută, după cum  respectarea legilor de către stat şi cetăţeni impune independenţa justiţiei.  Pentru a asigura o conducere unitară este nevoie  de o instituţie de  reprezentare a voinţei societăţii.

Montesquieu ( ”Despre spiritul legilor”), formulează de asemenea principiul separării puterilor în stat şi afirmă că legea este mai presus de oricine şi trebuie respectată  de către toţi, inclusiv de către rege, iar egalitatea în faţa legilor este unul dintre drepturile naturale ale omului.

Voltaire (”Absolutismul luminat”), pledând pentru o societate mai bună, considera că relele din societate pot fi îndreptate  printr-o alianţă între monarhi şi filosofi, realizandu-se o îmbinare între puterea primilor şi înţelepciunea ultimilor.

J.J.Rousseau scoate în evidenţă rolul societăţii de a acţiona împotriva unei puteri arbitrare. În lucrarea ”Contractul social” susţine că între popor şi monarh  se încheie un Contract, care garantează fiecarui individ drepturile şi libertăţile. Dacă monarhul nu respectă Contractul, instaurând Despotismul, poporul are dreptul să-l detroneze.

Ideile filosofilor se regăsesc în constituţiile revoluţiilor: franceză (1789) şi amenicană (1787), în programele revoluţionare şi în constituţiile secolului al XIX-lea, reprezentând până astăzi temeiul statului de drept şi al unei societăţi democratice.

Bibliografie:

John Locke, Al doilea tratat despre cârmuire, Scrisoare despre toleranţă, Editura Nemira,  Bucureşti, 1999

Dicţionar de filosofie şi logică, Editura Humanitas, 1996.

http://www.ftr.ro/doctrine-politice-liberalismul-ii-60269.php

Read Full Post »


Doctrine politice: Liberalismul (I)
Categorie:   DE COLECTIE  Autor:  Camelia POP  Data:  11.09.2012  Ora:  15:31  Citiri:  204

Unii văd în Bine tot ceea ce este în rezonanţă cu natura, alţii tot ceea ce se apropie de perfecţiune sau tot ceea ce se identifică cu fericirea. În viziunea lui Spinoza, Binele este egal cu Fericirea născută din unirea deplină cu Dumnezeu.

O societate bună şi fericită se formează în jurul individului liber în constiinţă şi acţiune. Fericirea şi libertatea, în sens pragmatic, sunt legate de căutarea sensului vieţii, a împlinirii individuale, în funcţie de contextul social, politic, cultural şi religios.

Pentru filosoful scoţian Adam Smith ”a fi fericit înseamnă a trăi liniştit şi satisfăcut” adică sănătos şi mulţumit de bunăstarea proprie.

Utilitariştii susţin că menirea omului este să caute fericirea nu numai în folosul  propriu, ci şi în folosul celorlalţi şi că libertatea  conduce mai mult spre fericirea colectivă decât constrângerea. ”Umanitatea câştigă mai mult când îl lasă pe fiecare individ să trăiască  aşa cum vrea, decât atunci când îl constrânge să trăiască cum vor alţii” (John Stuart Mill, Despre libertate, Humanitas 1994)

Filosoful englez John Stuart Mill, abordând problema libertăţii individuale, afirma că în domeniul vieţii private  societatea nu trebuie să intervină prin nici un fel de constrângeri. Domeniul vieţii publice, continuă filosoful, este supus jurisdicţiei legilor, care se aplică pentru a proteja cetăţenii si nu pentru a pedepsi pe cei care gândesc liber.

John Stuart Mill, referindu-se la sfera libertăţii umane, arăta că aceasta cuprinde: libertatea de conştiinţă, libertatea cuvântului, libertatea de gândire şi de spirit, de atitudine în toate chestiunile practice sau speculative, ştiinţifice, morale sau teologice, libertatea de a ne făuri în viaţă planuri potrivite propriei noastre firi, libertatea de a face ceea ce dorim cu condiţia de a nu aduce daune celorlalţi.

Statele din vechime credeau că sunt îndreptăţite să impună conduita individuală pe temeiul faptului că statul este interesat de sănătatea fizică şi mentală a cetăţenilor.

În lumea modernă, unde există separaţia dintre autoriatea spirituală  şi autoritatea temporală, comunităţile politice au limitat amestecul prea mare în viaţa particulară a  indivizilor.

Pe temeiul  libertăţii şi a drepturilor individului, dobândite prin naştere,  gânditorii secolelor XVII şi XVIII au elaborat un curent  ideologic şi social-politic, LIBERALISMUL. Câteva dintre ideile fundamentale  ale liberalismului pledează pentru libertatea individului, limitarea autorităţii statului şi crearea unei societăţi libere, funcţionale, pe baza principiilor separaţiei puterilor în stat, a supunerii faţă de legi şi a sistemului reprezentativ.

Din punct de vedere economic,  liberalismul  a susţinut intervenţia minimă a statului în economie, proprietate privată, iniţiativă individuală, libera concurenţă şi bunăstare economică.

Liberalismul, reprezentând un stadiu înalt al gândirii politice, susţine afirmarea individului în raport cu puterea. Un stat liber şi democratic respectă libertatea individului şi asigură implicarea sa în actul de guvernare.

Bibliografie:
John Stuart Mill, Despre libertate, Editura Humanitas, 1994.
Francisco Vergara, Temeiurile filosofice ale liberalismului, Editura Nemira, 1998.

http://www.ftr.ro/doctrine-politice-liberalismul-i-59737.php

Read Full Post »