Feeds:
Posts
Comments

Archive for November, 2013


Foaia Transilvana- Cotidianul Transilvan
Monarhia sau Republica? (IX)
Categorie:   DE COLECTIE  Autor:  Camelia POP  Data:  20.11.2013  Ora:  00:08  Citiri:  1723

REGELE MIHAI

(continuare)

Eliminarea Opozanţilor şi a Regelui

Sub îndrumarea ministrului de interne Teohari Georgescu şi al ofiţerului de informaţii sovietic Timotei Bodnarenko (Gheorghe Pintilie) s-a elaborat planul de acaparare a întregii puteri. Mai întâi s-a urmărit compromiterea adversarilor politici, în primul rând ai  liderilor ţărănişti. Încercarea acestora de a se îmbarca în două avioane cu scopul de a ajunge în Marea Britanie pentru a informa oficialii occidentali şi opinia publică despre grozăviile ce se petreceau în ţară a eşuat.  Autorităţile comuniste cunoşteau planul  liderilor ţărănişti de a pleca din ţară, dar nu au intervenit decât în momentul când la Tămădău  îşi urcau bagajele în avioane. Înscenarea de la Tămădău, cum este cunoscută operaţiunea securităţii, şi-a atins obiectivul, PNŢ fiind dizolvat la 30 iulie 1947 printr-o hotărâre a Consiliului de miniştri. Unul dintre conducătorii partidului, Ion Mihalache, împreună cu cei implicaţi în “fuga de la Tămădău”, au fost acuzaţi de înaltă trădare  şi condamnaţi la închisoare. Iuliu Maniu a fost de asemenea condamnat la închisoare sub acuzaţia de  trădare naţională şi instigare la trecerea frauduloasă a frontierei. În scurtă vreme PNL s-a autodizolvat, iar reprezentanţii PNL-Gheogrhe Tătărescu au fost excluşi din guvern (7 noiembrie). A urmat apoi operaţiunea de epurare a Ministerului de externe lansată de Ana Pauker. [1]

Zilele monarhiei erau numărate în pofida speranţelor Regelui de a obţine un ajutor extern cu ocazia participării sale la căsătoria Reginei Marii Britanii, Elisabeta a II-a (12 noiembrie). La nuntă Regele a cunoscut-o pe Ana de Bourbon-Parma cu care în scurtă vreme s-a logodit.

În timpul întâlnirilor cu mai mulţi oficiali, Regele Mihai I a fost sfătuit să nu mai revină în România. Ministrul de externe britanic, Ernest Bevin, în timpul unei întrevederi cu Regele, a arătat că “Marea Britanie nu se afla în situaţia de a acorda sprijin sau de a întreprinde ceva”, iar ambasadorul american, Lewis Douglas,  i-a comunicat lui Mihai că “prezenţa sa pe mai departe în România nu poate servi vreunui scop util”.

Wiston Churchill l-a îndemnat să înfrunte orice situaţie cu curaj şi să se întoarcă în ţară.

Regele era hotărât să revină în ţară şi să reziste până la capăt, dar era îngrijorat pentru Regina-Mamă. “Eu pot îndura ce se întâmplă, până voi fi forţat să plec. Dar mama…” se destăinuia Mihai  Anei de Bourbon-Parma pe când se afla în Anglia.

La întoarcere oficialităţile comuniste i-au întâmpinat cu răceală pe cei doi regi .

Abdicarea ilegitimă

Evenimentele s-au derulat cu repeziciune şi după Crăciun, la numai câteva zile, Regele a fost obligat să abdice, act total ilegitim după uzanţele constituţionale. În seara zilei de 29 decembrie 1947 se afla la Sinaia, când Petru Groza i-a cerut o audienţă pentru a doua zi la ora zece pentru discuta “probleme intime, de familie”. Regele a interpretat nerăbdarea premierului ca fiind legată de vestea bună referitoare la căsătoria sa cu Ana de Bourbon-Parma.  În scurtă vreme a înţeles cât de gravă era situaţia când l-a văzut pe Petru Groza însoţit de Gheorghe Gheorghiu Dej, secretarul general al PCR. Prezenţa acestuia era legată de planul eliminării monarhiei. Întrevederea  cu cei doi lideri comunişti a avut loc la Palatul Elisabeta. În prezenţa Reginei Elena, Petru Groza s-a adresat Regelui cu următoarele cuvinte: “Am venit să discutăm despre un divorţ amiabil”. Regele, după o clipă de tăcere, l-a întrebat: “Despre ce divorţ este vorba?” Premierul, exagerând în explicaţii, a ţinut să sublinieze că marile puteri aşteaptă, că monarhia împiedică democratizarea şi modernizarea ţării şi că e timpul să accepte noile realităţi. Regele a invocat  regulile constituţionale şi a arătat că numai ţara poate decide într-o chestiune atât de importantă. Groza a replicat cu cinism: “Ţara a fost învăţată să vă iubească . De-acum o s-o învăţăm să ne iubească pe noi”[2].

Colaboratorii Moscovei,  dorind să încheie cât mai repede discuţia, au recurs la şantaj, aducându-i aminte suveranului de cei o mie de studenţi închişi în timpul manifestaţiilor, care puteau fi eliminaţi pentru a contracara orice fel de opoziţie.[3] În faţa unei asemenea ameninţări, Mihai I a semnat actul abdicării. Groza s-a apropiat de Rege, i-a arătat pistolul ce-l ţinea în buzunar şi a adăugat: “Ca să nu mi se întâmple şi mie ce i s-a întâmplat lui Antonescu”, ceea ce însemna că era gata să riposteze în cazul în care Regele ar fi  dat ordin să-l aresteze.[4]

În aceeaşi zi de 30 decembrie 1947,  Adunarea Deputaţilor, întrunită în şedinţa extraordinară sub preşedinţia lui Mihail Sadoveanu, a luat act de abdicarea Regelui şi a proclamat Republica Populară Română. Executanţii deciziilor de la Moscova au impus  regimul popular în mod abuziv, fără consultarea ţării.

Abdicarea Regelui Mihai I a însemnat nu numai sfârşitul regimului monarhic constituţional instaurat de Carol I, ci şi sfârşitul unei lumi ataşate valorilor morale şi democratice.

Exilul

Într-o atmosferă plumburie şi rece, în seara zilei de 3 ianuarie 1948, Familia Regală se pregătea pentru un lung drum. În gara Sinaia mai mulţi ofiţeri, obligaţi să se întoarcă cu spatele, au format un culoar,  pe care Regele şi Regina-Mamă l-au străbătut în tăcere, îndreptându-se spre  tren.

Imaginea cu care Regele a ieşit din ţară a fost o lacrimă de pe obrazul unui ofiţer care a întors capul spre a-l privi  înainte de a se pierde în noapte.[5]

Drumul spre Elveţia a fost foarte tensionat, neexistând nicio certitudine că vor ajunge cu bine la destinaţie. În Austria, în zona rusească, trenul s-a oprit un timp nesfârşit pentru cei doi regi, care nu excludeau posibilitatea de a fi predaţi ruşilor. La un moment dat uşa vagonului s-a deschis făcându-şi apariţia în salon un căpitan american, care a salutat milităreşte şi i-a spus Regelui: “Sire, acum sunteţi liber”. La capătul multor zile de încordare, în teritoriul controlat de americani, exilaţii regali au respirat mai liniştit, dar privirile continuau să le fie triste şi îngândurate. “Ieşeam dintr-un infern al tuturor ca să intru într-unul rezervat numai mie. În exil singurătatea noastră a fost cu atât mai mare cu cât dorul de ţară şi nevoia noastră de a trăi laolaltă cu românii ne-au fost puse la îndoială sau uitate” spune azi  Regele privind în urmă.

La Lausanne câţiva elveţieni au întâmpinat pe peron perechea regală  strigând: “Vive le Roi! Vive la Liberte!”[6].

Departe de ţară Regele a ezitat o vreme să facă declaraţii politice respectând rigorile statului elveţian, dar în mod neoficial a oferit ambasadorului Angliei informaţii despre evenimentele de la Bucureşti. În timpul călătoriilor în Anglia şi America a declarat că abdicarea i-a fost impusă. S-a întâlnit cu preşedintele american Truman căruia i-a mulţumit pentru decoraţia acordată,” Legiunea de Merit”, arătând că este o recunoaştere a contribuţiei armatei române la scurtarea războiului.[7] Regele s-a întors din America fără nicio promisiune concretă privind soarta ţării.

Aşteptând noi schimbări Regele s-a implicat în  formarea Comitetului Naţional Român condus de generalul Nicolae Rădescu, primul ministru al ultimului guvern liber. La iniţiativa lui, Comitetul Naţional Român  a înfiinţat  la Paris o Fundaţie cu statut universitar pentru tinerii români, care urmau să fie educaţi în spiritul valorilor democratice.  Membrii Comitetului Naţional, deşi dispuneau de resurse limitate, culegeau informaţii despre condiţiile de trai din România şi despre abuzurile suferite de cei aflaţii după gratii.  Au publicat o broşură intitulatăSuprimarea drepturilor omului în România, care a fost citită la ONU, în mediile oficiale occidentale şi semnalată de cotidianul New York Times.

La propunerea mai multor oameni de stat din estul Europei aflaţi în exil, Congresul american a înfiinţat o comisie care să analizeze activităţile Uniunii Sovietice în Europa Centrală şi Răsăriteană. Invitat să vorbească la Londra, unde s-a întrunit comisia, Regele a cerut Occidentului să-i elibereze pe români de sub jugul comunist. I s-a răspuns cu o întrebare: ”Vedeţi o altă soluţie decât războiul?”. Când a devenit evident  că nu se va întreprinde nimic concret, Regele a spus cu amărăciune: ”După război de obicei interesele învingătorilor primează asupra necesităţii restabilirii adevărului.”[8]

În toate demersurile sale  privind schimbarea situaţiei din România a întâmpinat reticienţa oamenilor politici din Occident. Jocurile politice şi interesele aveau să primeze faţă de nelegiuirile la care erau supuşi cei persecutaţi în ţară de un regim ilegitim. Această stare de  fapt  a  sporit şi mai mult suferinţa Regelui.

Căsătoria cu Ana de Bourbon-Parma

După câteva luni de la sosirea în Occident, Regele s-a căsătorit cu Ana de Bourbon-Parma în Palatul Regal din Atena, în data de 10 iunie 1948. Împreună au adus pe lume cinci fete: Margareta, Elena, Irina, Sofia şi Maria.

Regele a ales să trăiască modest, refuzând o ofertă tentantă din partea preşedintelui american, care-i punea la dispoziţie o proprietate şi un venit anual ce asigurau Familei  Regale un trai confortabil. În schimbul generoasei oferte  trebuia să renunţe la identitatea sa, condiţie care i s-a părut Regelui total inacceptabilă.[9]

Familia Regală a locuit  la Florenţa, Lausanne, Copenhaga. În anul 1950 Regele şi Regina s-au stabilit în Anglia (unde au întreţinut o fermă de pui şi un atelier de tâmplărie), iar în cele din urmă s-au mutat  la Versoix.

În Elveţia Regele l-a cunoscut pe un ”celebru om al aerului”, americanul William Powell  Lear, care i-a oferit un contract la compania aeriană Lear Jets and Codin Geneva.  După semnarea contractului cuplul regal s-a mutat la Versoix, în apropiere de Geneva.

Regele, deşi avea un brevet elveţian de pilot, a urmat un curs de pilotaj în America, unde a luat licenţa americană de pilot profesionist.[10]  În 1958 a renunţat la colaborarea cu compania aeriană pentru a-şi întemeia propria companie, „Metravel”,  cu profil electronic, dar concurenţa acerbă l-a obligat s-o vândă cinci ani mai târziu şi să urmeze cursuri de broker la Bursa de pe Wall Street. Munca de broker n-a fost nici simplă, nici prea iubită de Rege.

Majestatea Sa a dus în exil o viaţă  demnă, fără compromisuri, nu cum au lăsat să se înţeleagă denigratorii lui.  În convorbirile cu Mircea Ciobanu, Regele se destăinuie:”Eu ştiu  bine cum am trăit şi din ce am trăit în exil. Felul meu de viaţă a fost felul de viaţă al unui creştin”.[11]  A suportat cu demnitate multe nedreptăţi. A fost dezmoştenit de statul comunist, dar şi de propriul tată dupa moartea căruia n-a rămas niciun testament. Elena Lupescu şi apropiaţii ei împreună cu Mircea Lambrino au împărţit averea lui Carol al II-lea.

Exilul nu se mai sfârşeşte

Sfârşitul regimului comunist n-a însemnat şi sfârşitul exilului pentru Rege în condiţiile în care puterea post-decembristă de la Bucureşti i-a interzis să vină în ţară.  După doi ani de aşteptare, în 1992,  Familia Regală soseşte în capitală de Sărbătoarea Sfintelor Paşti, fiind primită cu bucurie şi speranţă de  peste un milion de oameni. Preşedintele Ion Iliescu, îngrijorat de popularitatea Majestatii Sale, a impus un nou exil Familiei Regale. Abia după alegerea lui Emil Constantinescu ca preşedinte în 1996, Regelui i s-a reactivat cetăţenia română, oferindu-i-se dreptul de a locui în ţară împreună cu Regina Ana. Astfel în 1997, după un lung exil, Familia Regală a sărbătorit Crăciunul în România.

În exil sau în ţară, Majestatea Sa n-a încetat să-i iubească pe români, i-a iertat  pe toţi cei care i-au făcut vreun rău personal, dar a criticat incompetenţa politică, în mare parte responsabilă  de toate neajusurile prin care trece ţara de peste două decenii de la revoluţia din 1989.

După stabilirea în România, Regele a continuat aceeaşi muncă dăruită pentru patria sa, pledând  în cancelariile europene pentru aderarea României la NATO şi Uniunea Europeană.  Majestatea Sa împreună cu Alteţele Lor Regale, Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu, s-au preocupat de reprezentarea României pe plan extern, dar în egală măsură au oferit sprijin tinerilor şi vârstnicilor prin Fundaţia Margareta timp de peste 20 de ani.

Revenind la întrebarea noastră  privind forma de guvernare, este util  să reflectăm asupra  cuvintelor Regelui Mihai I, rostite recent în Parlamentul României: “Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei, suveranităţii şi unităţii noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, şi a Naţiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate şi modestie.”

SFÂRŞIT

Monarhia sau Republica? (I)

Monarhia sau Republica? (II) 

Monarhia sau Republica? (III) 

Monarhia sau Republica? (IV)

Monarhia sau Republica? (V)

Monarhia sau Republica? (VI) 

Monarhia sau Republica? (VII)

Monarhia sau Republica? (VIII)


[1] Ivor Porter, Mihai I al Romaniei, ed.Allfa, Bucureşti, 2006, p. 165.

[2] Mircea Ciobanu, Convorbiri cu Mihai I, ed. Humanitas, Bucureşti, 1991, pp.64-65.

[3] Ibidem, p.66.

[4] Ibidem, p. 69.

[5] Ibidem, p. 76.

[6] Ivor Porter, Mihai I al Romaniei, ed.Allfa, Bucureşti, 2006, p.180.

[7] Mircea Ciobanu, Convorbiri cu Mihai I, ed. Humanitas, Bucureşti, 1991, p. 83.

[8] Ivor Porter, Mihai I al Romaniei, ed.Allfa, Bucureşti, 2006, p. 204.

[9] Ibidem, p. 198.

[10] Mircea Ciobanu, Convorbiri cu Mihai I, ed. Humanitas, Bucureşti, 1991, p. 92.

[11] Ibidem, p. 113.

http://www.cotidiantr.ro/monarhia-sau-republica-ix-70459.php#.UsawddJdXfI

Advertisements

Read Full Post »


Dragi cititori, Vrem să vă invităm într-o fascinantă călătorie în timp, să descoperiți împreună cu noi istoria României Moderne făurită sub cupola Casei Regale, reprezentată prin suveranii ei: Carol I, Ferdinand, Carol II, Mihai I. Dar  înainte de toate ar trebui sa  spunem ce înseamna să fii rege sau domn. Regele este un personaj pregatit să domneasca, iar a domni însemana a te identifica cu națiunea pe care ai fost destinat s-o conduci. Regele nu-și posedă țara prin distribuția de bunuri mobile și imobile, el este țara în unitatea sa.”Regalitatea nu se întemeiaza pe a avea, ci pe a fi”. România Regală a scos la suprafață noblețea neamului nostru exprimată prin creativitate, o mai buna relaționare socială și printr-o incomparabilă vointa de a realiza fapte mari. In timpul regimului monarhic, România nu numai că a devenit independentă și unită, dar mai ales a devenit o  țară modernă și civilizată. Regii și membrii Casei Regale au fost în egală măsură patroni ai științelor, artelor și școlilor. Un bun exemplu în acest sens il oferă școala noastră, care în perioada interbelică s-a bucurat de patronajul  Casei Regale prin intermediul Principesei Ileana, fiica cea mică a Regelui Ferdinand. Scoala s-a numit Liceul de fete ”Principesa Ileana”, iar noi dorind să reînviem  trecutul interbelic al școlii am dat Clubul istoricilor  numele de Principesa Ileana. România Regală nu este o abstracțiune, nici un trecut închis, ci o opțiune a noastră, noi suntem cei care putem hotărî să refacem cursul normal al  istoriei și să-i asigurăm continuitatea , singura garanție a păstrării identitățiii unui neam. 	Daca visăm de pe marginea trecutului, istoria devine viață cu rosturile ei de ieri, de azi și de maine. Din această perspectivă trecutul nu rămâne trecut, ci renaște în forme noi influențându-ne prezentul și viitorul. prof. Camelia Pop

Dragi cititori,
Vrem să vă invităm într-o fascinantă călătorie în timp, să descoperiți împreună cu noi istoria României Moderne făurită sub cupola Casei Regale, reprezentată prin suveranii ei: Carol I, Ferdinand, Carol II, Mihai I. Dar înainte de toate ar trebui sa spunem ce înseamna să fii rege sau domn. Regele este un personaj pregatit să domneasca, iar a domni însemana a te identifica cu națiunea pe care ai fost destinat s-o conduci. Regele nu-și posedă țara prin distribuția de bunuri mobile și imobile, el este țara în unitatea sa.”Regalitatea nu se întemeiaza pe a avea, ci pe a fi”.
România Regală a scos la suprafață noblețea neamului nostru exprimată prin creativitate, o mai buna relaționare socială și printr-o incomparabilă vointa de a realiza fapte mari. In timpul regimului monarhic, România nu numai că a devenit independentă și unită, dar mai ales a devenit o țară modernă și civilizată. Regii și membrii Casei Regale au fost în egală măsură patroni ai științelor, artelor și școlilor. Un bun exemplu în acest sens il oferă școala noastră, care în perioada interbelică s-a bucurat de patronajul Casei Regale prin intermediul Principesei Ileana, fiica cea mică a Regelui Ferdinand. Scoala s-a numit Liceul de fete ”Principesa Ileana”, iar noi dorind să reînviem trecutul interbelic al școlii am dat Clubul istoricilor numele de Principesa Ileana.
România Regală nu este o abstracțiune, nici un trecut închis, ci o opțiune a noastră, noi suntem cei care putem hotărî să refacem cursul normal al istoriei și să-i asigurăm continuitatea , singura garanție a păstrării identitățiii unui neam.
Daca visăm de pe marginea trecutului, istoria devine viață cu rosturile ei de ieri, de azi și de maine. Din această perspectivă trecutul nu rămâne trecut, ci renaște în forme noi influențându-ne prezentul și viitorul.
prof. Camelia Pop

Read Full Post »