Feeds:
Posts
Comments

Archive for the ‘Memento’ Category


Un crez: Unitatea tuturor românilor
Categorie:   DE COLECTIE  Autor:  Camelia POP  Data:  1.12.2012  Ora:  00:01  Citiri:  208

În această zi de sărbătoare suntem  mai puţin veseli şi încrezatori, şi pe bună dreptate, astăzi nu avem prea multe motive de mândrie. În anul 1989 am ieşit dintr-o istorie nefericită şi vreme de 22 de ani tot tranzităm spre o epocă mai coerentă si stabilă.

Să privim spre  trecut, să  luăm ca model vremea când şi la noi  domnea ordinea, legalitatea, iar idealurile animau spiritele.

Ar fi bine să credem în noi asemeni făuritorilor de istorie, care tocmai din acest motiv au reusit să ne dea o patrie.  Dificultăţile noatre sunt oare mai mari decât ale lor?  Ei au făcut faţă războiului animați de idealul Unirii, au depus eforturi diplomatice prin cancelariile europene pentru a-i convinge pe mai marii vremii de dorinta noastă de unire, au construit si reconstruit România modernă. În patria întregită creativitatea a atins  înalte culmi  în toate domeniile, iar perioada interbelică a devenit în timp un reper pentru noi.

Cărturarii Școlii Ardeleane au crezut în  romanitatea noastră, pașoptiștii  în visul de unire a lui Mihai Viteazu, noi să credem în România regelui Ferdinand. Să renaștem și să construim din nou!

Artizanii Marii Uniri 

Regii României: Ferdinand şi Maria

„Vreau ca în timpul domniei mele, printr-o întinsă şi înaltă dezvoltare, patria noastră să-şi îndeplinească menirea de civilizație, ce-i revine în renaşterea orientului european”

Regele Ferdinand

Nepotul şi urmașul regelui Carol I, Ferdinand, în momentul încoronării a promis ca va fi „un bun român”.  Şi-a respectat promisiunea atunci când a decis, împreună cu Consiliul de Coroană, intrarea României în război împotriva țării sale de origine, Germania, când a înfaptuit cele două reforme promise soldaţilor pe front de regina Maria, votul universal şi împroprietarirea țăranilor cu pământ, când  în cancelariile europene a reprezentat România şi în toate momentele în care a susţinut dezvoltarea țării pe principii democrat-constituționale.

În toate situațiile dificile regina a fost alături de rege încurajându-l, s-a dus pe front însufleţind armata română și pansând rănile soldaților în spitalele Crucii Roșii, a pledat în capitalele europene  dorința legitimă de unitate a tuturor românilor. A fost mama a şase copii, pe care i-a crescut în spiritul dreptăţii şi al iubirii faţă de ţara lor.

Ionel Brătianu

”Sunțeţi, domnilor, repezentanţii unui popor care este mândru și poate fi mândru de trecutul său, si care trebuie sa aibă mare încredere în viitorul său. Nu scădeti rolul pe care el trebuie să-l aibă în lume; fiti cât de modești pentru persoana dumneavoastă, nu fiţi modeşti pentru poporul pe care îl reprezentați”

Ionel Brătianu

Numit de unii istorici cel mai mare om politic şi bărbat de stat al României, Ionel Brătianu a purtat cu demnitate noblețea numelui său. Asemeni lui I.C. Brătianu, considerat mâna dreaptă a regelui Carol I, Ionel Brătianu  a fost în egală masură mâna  dreaptă a regelui Ferdinand.  Tatăl a fost  numit eliberatorul țării de sub turci, iar fiul întregitorul țării si constructorul ei.

Inginer de profesie instruit în Franţa, Ionel Brătianu şi-a început cariera politică ca membru marcant al PNL al cărui președinte a devenit în 1909.  S-a dovedit a fi un vizionar, prin capacitatea sa de a influența intrarea țării noastre în război de partea Antantei. A condus România pe perioada războiului, a pledat convingător, în cadrul Congresului de Pace de la Paris-Versailles, în privința recunoaşterii din partea marilor puteri a dreptului României asupra  Transilvaniei, Bucovinei şi Basarabiei.  Dinamica dezvoltării fără precedent a României, în perioada care a urmat, s-a realizat datorită măsurilor înțelepte şi eficiente pe care conducătorii politici le-au luat sub influenţa puternică a lui Ionel Brătianu numit de regele Ferdinand „zodia bună a României”. S-a stins din viaţă în acelaşi an cu regele său (1927), lasând în urmă o Românie democratică si prosperă, cu un prestigiu internațional recunoscut.

Iuliu Hossu

„Dacă pentru strămoșii noștri români toate drumurile duceau la Roma, pentru noi, românii ardeleni drumurile duc la Bucureşti. Acesta este sionul neamului românesc”

Iuliu Hossu

Cardinalul Iuliu Hossu, pe-atunci episcop de Gherla, a participat în calitate de preot militar la primul război mondial fiind alături de soldaţii români cărora le-a pansat rănile şi le-a întreţinut vie speranţa în realizarea visului naţional. Lui i-a revenit onoarea sa citească, la Alba Iulia, Declaratia de Unire în memorabila zi de 1 Decembrie 1918, în faţă a peste 100.000 de participanți. De asemenea Iuliu Hossu împreună cu Alexandru Vaida-Voievod, Vasile Goldiș, Miron Cristea, viitorul patriarh, au reprezentat Marele Sfat Naţional Român  în faţa  Majestății Sale, regele Ferdinand,  căruia i-au înmânat Hotărârea de Unire a Transilvaniei cu România.

Cardinalul Iuliu Hossu este unul dintre martirii şi eroii neamului românesc pentru curajul de a se opune înrobirii si descreştinării  românilor, în condițiile instaurării regimul comunist. Pentru credința lui a fost încarcerat în închisoarea de la Sighet, fiind transferat, după aproximativ 5 ani de detenţie, la mănăstirea Căldarușani unde a trăit cu domiciliu obligatoriu vreme de 18 ani, până la sfâşitul vieţii.

Iuliu Maniu  – constructor de ţară şi martir

„Privim înfăptuirea unităţii noastre  naţionale ca un triumf al libertăţii româneşti”

Iuliu Maniu

După o instruire riguroasă la universitățile din Cluj, Budapesta şi Viena a devenit doctor în drept la numai 23 de ani. Animat de dorința de a lupta pentru drepturile românilor  a intrat in PNR din Transilvania şi înscriindu-se în cursa electorală a fost ales deputat în Parlamentul din Budapesta. În condițiile destructurării Imperiului Austro-Ungar  a acționat hotarât  pentru Unirea Transilvaniei cu România.  După marele moment de la 1 Decembrie 1918, ales  în funcţia de preşedinte al Consiliului Dirigent  a pregătit încorporarea Transilvaniei la România. Marele om politic și-a continuat neobosit activitatea în calitate de lider al PNȚ şi prim-ministru, fiind unul dintre cei mai mari  apărători ai valorilor democratice  şi creştine.

Suferința si moartea sa  în închisoarea comunistă de la Sighet  a fost un ultim gest de iubire pentru Dumnezeu şi neamul său.

http://www.ftr.ro/un-crez-unitatea-tuturor-romanilor-62133.php

Read Full Post »


1 Decembrie 1918, un vis împlinit


In această zi de sarbătoare  va propun  un exercitiu de memorie, sa meditam la vremea cand in țară domnea mai multa ordine si legalitate, iar idealurile animau spiritele.

Fauritorii de istorie  au reusit să ne dea o patrie pentru ca au crezut in ea.  Au purtat razboiul, au sustinut cauza unirii, au construit si reconstruit România modernă. In patria intregita creativitatea a atins  inalte culmi  în toate domeniile si din acest motiv perioada interbelica a devenit  un reper pentru noi.

Trecutul a modelat mereu istoria. Cărturarii Școlii Ardeleane au stabilit fundamentele identitatii noastre pe baza credintei lor in romanitate, pașoptiștii  au inceput opera de constituire a Romaniei moderne pornind de la visul lui Mihai Viteazul, implinit pe de-antregul abia in 1918.

Trecutul nu este o pagina inchisa el continua sa ramna un rezervor de energie, ce potenteaza  efortul creator de prefigurare a viitorului.

Artizanii Marii Uniri

Regii Romaniei: Ferdinand si Maria

Vreau ca in timpul domniei mele, printr-o întinsa si înaltă dezvoltare, patria noastră să-și îndeplinească menirea de civilizație, ce-i revine în renașterea orientului european”

Regele Ferdinand, nepotul si urmașul regelui Carol I, in momentul incoronarii a promis ca va fi „un bun român”.  Si-a respectat promisiunea atunci când a decis, impreuna cu Consiliul de Coroana, intrarea Romaniei in război impotriva țării sale de origine, Germania, când a înfaptuit cele două reforme promise soldaților pe front de regina Maria, votul universal si împroprietarea țăranilor cu pământ, când  în cancelariile europene a reprezentat România si in toate momentele in care a sustinut dezvoltarea țării pe principii democrat-constituționale.

In toate situațiile dificile regina a fost alaturi de rege incurajandu-l, a insufletit  armata română pe front, a pansat ranile soldaților in spitalele Crucii Roșii, a pledat in capitalele europene susținand dorința legitimă de unitate a tuturor românilor. A adus pe lume sase copii, pe care i-a crescut in spiritul dreptătii si al  iubirii fața de patrie.

Ţării mele şi Poporului meu,

Când veţi ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tăcerii veşnice, care rămâne pentru noi o mare taină. Şi totuşi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o, aş dori ca vocea mea să te mai ajungă încă odată, chiar de dincolo de liniştea mormântului.

Abia împlinisem 17 ani, când am venit la tine; eram tânără şi neştiutoare, însă foarte mândră de ţara mea de baştină, şi am îmbrăţişat o nouă naţionalitate m-am străduit să devin o bună Româncă. La început n-a fost uşor. Eram străină, într-o ţară străină, singură între străini. Dar prea puţini sunt aceia cari se reculeg să cugete cât de greu este calea, pe care o Principesă străină trebuie s-o parcurgă ca să devie una cu noua ţară în care a fost chemată. Am devenit a voastră prin bucurie şi prin durere. Privind înapoi e greu de spus ce a fost mai mare: bucuria ori durerea? – cred că bucuria a fost mai mare, dar mai lungă a fost durerea.

Nimeni nu e judecat pe drept cât trăieşte: abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veţi aminti deoarece v-am iubit cu toată puterea inimei mele şi dragostea mea a fost puternică, plină de avânt: mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare.

Mi-a fost dat să trăiesc cu tine, Poporul meu, vremuri de restrişte şi vremuri de mari îndepliniri. Pentru un timp mi-a fost dat să-ţi fiu călăuză, să-ţi fiu inspiratoare, să fiu aceia care a păstrat flacăra vie, aceia care a devenit centrul de îndârjire în zilele cele mai negre.

Aceasta ţi-o pot spune astăzi căci nu mai sunt în viata. În acele zile mi-ai dat un nume ce mi-a fost drag; m-ai numit “Mama tuturor” şi aş vrea să rămân în amintirea ta aceia care putea totdeauna să fie găsită în clipele de durere sau pericol. A venit mai târziu o vreme când m-aţi negat, dar aceasta este soarta mamelor, am primit aceasta, şi v-am iubit mai departe, cu toate că nu vă puteam ajuta aşa de mult ca în zilele când credeaţi în mine. Dar aceasta e uitată.

Atât timp am fost în mijlocul tău, încât mi se pare, abia cu putinţă că trebuie să te părăsesc; totuşi, orice om ajunge la capătul drumului său.

Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veşnicie vreau să-mi ridic, pentru ultima dată, mâinile pentru o binecuvântare.

Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută.

Am credinţa că v-am priceput: n-am judecat, am iubit…

Niciodată nu mi-au plăcut formele şi formulele, nu prea luam uneori seamă la cuvintele ce le rosteam. Am iubit adevărul şi am visat să trăiesc în lumina soarelui, însă fiecare trăieşte cum poate nu cum ar dori. Dar când îţi vei aminti de mine, Poporul meu, gândeşte-te ca la una care a îndrăgit viaţa şi frumuseţea, care a fost prea cinstită ca să fie cu băgare de seamă, prea miloasă să fie învingătoare, prea iubitoare ca să judece.

N-am nici o avuţie să vă las, ceiace cu atâta mărinimie mi-aţi dăruit am cheltuit între voi: am înfrumuseţat acele locuri unde mi-a fost dat să trăiesc. Dacă toate cele frumoase iţi vor aminti de mine atunci voi fi îndeplin răsplătită de dragostea ce ţi-am dăruit-o, fiindcă frumosul mi-a fost un crez.

Am redeşteptat la o viaţă nouă micul castel părăsit de la Bran, dar Tenha-Juva ( Balcicul ) a fost locul cel înfăptuit, acolo mi-a fost dat să fac din vis adevăr, şi fiindcă aceasta a însemnat pentru mine mai mult decât aşi putea tălmăci vreodată, am cerut fiului meu Regele Carol II ca inima mea să fie adusă şi aşezată la Stella Maris, biserica ce am cladit-o la marginea mării.

Cu trupul voi odihni la Curtea de Argeş lângă iubitul meu soţ Regele Ferdinand, dar doresc ca inima mea să fie aşezată sub lespezile bisericii ce am clădit-o. În decursul unei lungi vieţi atâţia au venit la inima mea încât moartă chiar, aşi dori să mai poată veni la ea dealungul potecii cu crini ce mi-a fost mândria şi bucuria. Vreau să odihnesc acolo în mijlocul frumuseţilor făurite de mine, în mijlocul florilor ce le-am sădit. Şi cum acolo se găseşte inima mea eu nu vreau să fie un loc de jale ci dinpotrivă de pace şi de farmec cum a fost când eram în viaţă. Încredinţez copiii mei, inimei Poporului meu, fiind muritori pot greşi, dar inimile lor calde aşa cum a fost a mea: iubiţii şi fiţi folositori unul altuia căci aşa trebuie să fie.
Şi acum vă zic rămas bun pe veci: de acum înainte nu vă voi putea trimite nici un semn: dar mai presus de toate aminteşte-ţi, Poporul meu, că te-am iubit şi că te binecuvântez cu ultima mea suflare.

Necunoscând vremea ce-mi este hărăzită pe pământ hotărăsc prin acest testament ultimele mele voinţe. Binecuvântez Ţara, pe copiii şi nepoţiii mei. Rog pe copii mei să nu uite niciodată că încrederea în Dumnezeu este o călăuză în fericire şi mângâere în suferinţă. Îi rog să fie uniţi, să susţie Ţara şi să se susţie între ei. Îi mai rog să se supuie fără discordii ultimelor mele voinţe.

Iubirea mea de Mamă pentru ei, este aceiaşi şi dacă dispun de partea disponibilă numai în favoarea unuia din ei, este numai pentru că este mai lipsit de nevoile vieţii.( … )

Aş fi vrut să pot lăsa mai multe iubitei mele Ţări în semn de dragoste necurmată ce i-am purtat şi pe care o las izvor nesecat moştenitorilor mei.

Dorinţa mea fierbinte ar fi fost să înalţ o biserică mică pe fostul front de la Oneşti şi să înfiinţez un cămin cu numele meu pentru studentele de la Universitatea din Iaşi, ca amintire a zilelor grele petrecute acolo în timpul marelui războiu pentru întregirea neamului.

Resimt o vie întristare că modesta mea avere, datorată generozităţii iubitului meu soţ Regele Ferdinand, şi redusă încă prin greutăţile din ultimul timp nu-mi îngăduie să fac binele ce aş dori.

Iert pe cei cari m-au făcut să sufăr. Rog pe cei cărora involuntar le-aş fi greşit să mă ierte căci nu am voit să fac rău nimănui. ( … )

Acest testament a fost făcut scris, datat şi semnat cu mâna mea la Tenka – Juvah, Balcic, astăzi Joi 29 iunie 1933.

Ionel Brătianu

”Sunțeti, domnilor, repezentanții unui popor care este mândru și poate fi mândru de trecutul său, si care trebuie sa aibă mare incredere in viitorul său. Nu scădeti rolul pe care el trebuie sa-l aibă in lume; fiti cât de modești pentru persoana dumneavoastă, nu fiti modești pentru poporul pe care îl reprezentați”

Ionel Bratianu

Numit de unii istorici cel mai mare om politic si bărbat de stat al Romaniei, Ionel Bratianu a purtat cu demnitate noblețea numelui sau. Asemeni lui I.C. Brătianu, considerat mâna dreaptă a regelui Carol I, Ionel Brătianu  a fost in egală masură mâna  dreaptă a regelui Ferdinand.  Tatăl a fost  numit eliberatorul țării de sub turci, iar fiul întregitorul țării si constructorul ei.

Inginer de profesie instruit in Franta, Ionel Brătianu si-a început cariera politică ca membru marcant al PNL al cărui președinte a devenit in 1909.  S-a dovedit a fi un vizionar prin capacitatea sa de-a influența intrarea noastră  în război de partea Antantei. A condus România pe perioada războiului, a pledat convingător cauza românilor, in cadrul Congresului de Pace de la Paris-Versailles.  Dinamica dezvoltării fară precedent a României, in perioada care a urmat, s-a realizat datorită masurilor ințelepte si eficiente pe care conducătorii politici le-au influentati de  Ionel Bratianu, numit de regele Ferdinand „zodia bună a României”. S-a stins din viata in acelasi an cu regele său (1927), lasand in urma o Românie democratică si prosperă, cu un prestigiu internațional recunoscut.

Iuliu Hossu

Daca pentru strămoșii noștri romani toate drumurile duceau la Roma, pentru noi, românii ardeleni drumurile duc la Bucuresti. Acesta este sionul neamului românesc”

Iuliu Hossu

Iuliu Hossu citind Actul Unirii

Cardinalul Iuliu Hossu, pe-atunci episcop de Gherla, a participat in calitate de preot militar la primul razboi mondial fiind alături de soldații români carora le-a pansat  ranile si le-a întreținut vie speranța in realizarea visului național. Lui i-a revenit onoarea sa citească, la Alba Iulia, Declaratia de Unire in memorabila zi de  1 Decembrie 1918, in fată a peste 100.000 de participanți. De asemenea Iuliu Hossu împreuna cu Alexandru Vaida-Voievod, Vasile Goldiș, Miron Cristea, viitorul patriarh, au reprezentat Marele Sfat National Român  in fața  Majestății Sale, regele Ferdinand,  căruia i-au înmânat Hotararea de Unire a Transilvaniei cu România.

Cardinalul Iuliu Hossu este unul din martirii si eroii neamului românesc pentru curajul de a se opune înnrobirii si descrestinării  românilor în timpul regimul comunist. Pentru credința lui a fost încarcerat în închisoarea de la Sighet, fiind transferat, dupa aproximativ 5 ani de detenție, la manastirea Căldarușani unde a trait cu domiciliu obligatoriu, vreme de 18 ani, până la sfâșitul vieții.

Iuliu Maniu  – constructor de țara si martir-

„Privim infaptuirea unitatii noastre  nationale ca un triumf al libertatii romanesti”

Iuliu Maniu

Dupa o instruire riguroasă la universitățile din Cluj, Budapesta si Viena a devenit doctor in drept la numai 23 de ani. Animat de dorința de a lupta pentru drepturile românilor  a intrat in  PNR din Transilvania si înscriindu-se in cursa electorală a fost ales deputat in Parlamentul din Budapesta. In condițiile destrămării Imperiului Austro-Ungar  a acționat hotarât  pentru Unirea Transilvaniei cu Romania.  Dupa marele eveniment de la 1 Decembrie 1918,  a pregatit,  în calitate de președinte al  Consiliului Dirigent,  încorporarea Transilvaniei la Romania. Marele om politic și-a continuat  activitatea politică in calitate de lider al PNȚ si prim-ministru, fiind unul dintre cei mai mari  aparatori al valorilor democratice  si crestine.

Suferința si moartea sa  în închisoarea comunistă de la Sighet  a fost un ultim gest de iubire pentru Dumnezeu si neamul său.

Rezolutia Adunarii Nationale de la Alba Iulia

Iuliu Maniu si Alexandru Vaida Voievod

Miron Cristea

Vasile Goldis  si Alexandru Vaida-Voievod

Regina Maria

Arcul de Triumf și Medalia Comemorativă


Cărți poștale-România Reîntregită

1Decembrie 1918, un vis implinit



Read Full Post »