Feeds:
Posts
Comments

Archive for August, 2012


Portretul marilor oameni politici (VII) – Gheorghe I. Brătianu
Categorie:   DE COLECTIE  Autor:  Camelia POP  Data:  13.08.2012  Ora:  00:15  Citiri:  278

Gheorghe I. Brătianu, istoric, profesor universitar, membru titular al Academiei Române, este fiul lui Ionel Brătianu, unul dintre artizanii Marii Uniri și al democratizării societății românești postbelice.

Se naște în anul 1898 la Ruginoasa, județul Iași, unde petrece o bună parte a copilăriei sale alături de mama sa, principesa Maria Moruzi-Cuza. După terminarea liceului la Iași publică primul său studiu în ”Revista istorică”  fondată de  Nicolae Iorga.

Participă ca voluntar în primul război mondial, urmează școala de ofițeri  de artilerie, pentru ca  după război să se dedice studiului.  Obține licența în drept la Universitatea din Iași și licența în litere la Sorbona, precum și titlurile de Doctor în filosofie la Universitatea din Cernăuți și doctor în litere la Sorbona.

Fiind un profund cunoscător al arealului pontic prin studiile istorice consacrate,  Gheorghe I. Brătianu, în anii ‘40, a abordat chestiunea Mării Negre, devenită astăzi parte integrantă a strategiei de securitate euro-atlantică.

Marele istoric a avut o viziune complexă asupra importanței strategice a Mării Negre în jocul de putere, sugerând necesitatea implicării României din datorie față de identitatea și istoricitatea sa.  Perenitatea unui popor este asigurată de conștientizarea potențialului său creator și valorificarea oportunităților favorizate  de un context politico-istoric.

Misiunea istorică a unei națiuni și implicit destinul său se formează într-un spațiu de manifestare  numit de Gh.I.Brătianu  ”spațiu de securitate”. Acesta ”cuprinde acele regiuni și puncte fără de care o naţiune nu poate îndeplini nici misiunea ei istorică, nici posibilităţile care alcătuiesc destinul său”. Istoricul continuă identificând două ”poziții cheie”  de care România ar trebui să țină cont în planurile sale strategice și anume: strâmtorile Bosfor și Dardanele, care ”nu sunt altceva decât prelungiri ale gurilor Dunării”  și Peninsula Crimeea, ”care prin porturile ei naturale, prin cetăţile ei din timpurile cele mai vechi, prin bastionul maritim înaintat pe care-l reprezintă în Marea Neagră este evident o poziţie stăpânitoare peste tot complexul maritim de aici.”

Interesul lui Gh.I.Brătianu pentru istoria pontică se naște în timpul studiilor sale pentru teza de doctorat de la Sorbona având ca temă comerțul genovez din Marea Neagră din secolul al XIII-lea. Studiile sale se vor concretiza mai târziu într-o lucrare amplă intitulată ”Marea Neagră. De la origini până la cucerirea otomană”.

Reprezentative pentru istoriografia românească sunt și alte lucrări ale autorului precum: ”O enigmă și un miracol: poporul român”, ”Tradiția istorică despre întemeierea statelor românești”, ”Sfatul domnesc și adunarea stărilor în Principatele române”, etc.

Omul politic Gh. I. Brătianu s-a afirmat în cadrul Partidului Național Liberal devenind, la scurtă vreme după înscrierea în partid, șeful organizației de Iași. Pe fondul perturbărilor politice generate de revenirea în țară și încoronarea lui Carol II (1930), Gh. I. Brătianu a fost nevoit să părăsească partidul din cauza atitudinii sale procarliste, diferită de cea a liberalilor. Reușind să atragă de partea sa personalități culturale redutabile  precum P.P. Panaitescu sau C.C. Giurăscu, a întemeiat un nou partid, PNL-Gh. Brătianu.

Deși inițial a fost un susținător al lui Carol II,  treptat s-a distanțat de regimul acestuia din cauza accentelor sale autoritariste. Astfel cu puțin timp înainte  de desființarea partidelor de către rege, formațiunea liberală întemeiată de Gh. Brătianu a fuzionat cu Partidul Național Liberal.

În perioada anterioară declanșării celui de-al doilea război mondial, pe fondul scăderii influenței politice a Franței și Angliei, garantele frontierelor României, a cautat soluții externe de protejare a granițelor tării, tratând în acest sens cu Germania.

Din cauza participării la războiul pentru eliberarea Basarabiei și a atitudinii sale antisovietice, după 23 August 1944 a fost perceput ca un dușman  al comuniștilor, fapt concretizat în 1947, cu fixarea domiciliului forțat și cu întemnițarea sa în 1950 la penitenciarul de la Sighet unde a murit 3 ani mai târziu fără să fie vreodată judecat și condamnat.

Marele om a refuzat  orice compromis, respingând cererile comuniștilor de a renunța la lucrările sale despre Basarabia, apărându-se cu memorabilele cuvinte: „Adevărul rămâne, indiferent de soarta celor care l-au servit”.

 

Bibliografie:

Gh.I. Brătianu, Chestiunea Mării Negre, curs 1941-1942, Univ. București, Facultatea de Filosofie și Litere, editor Ioan Vernescu.

Dicționar Enciclopedic, (1993), vol. I, A – C, Editura Enciclopedică, București.

 

http://www.ftr.ro/portretul-marilor-oameni-politici-vii—gheorghe-i-bratianu-58935.php

Read Full Post »


Portretul marilor oameni politici (VI) – Vintilă Brătianu
Categorie:   DE COLECTIE  Autor:  Camelia POP  Data:  17.07.2012  Ora:  15:02  Citiri:  914

I.C.Bratianu, liderul Partidului Naţional Liberal în timpul guvernării căruia România şi-a câştigat independenţa faţă de turci, a avut trei fii, Ionel, Vintilă şi Constantin Brătianu, toţi trei implicându-se în acţiunea de dezvoltare şi modernizare a României.

Vintilă Brătianu  este autorul principiului ~prin noi înşine~  pe baza căruia s-au elaborat politicile şi strategiile economice liberale în prima decadă  interbelică, numită şi decada brătenistă datorită influenţei exercitate de Ionel Brătianu asupra activităţii tuturor guvernelor postbelice.

După terminarea studiilor şi obţinerea titlului de inginer la Paris în anul 1891, întreprinde o intensă activitate administrativă şi politică. Conduce lucrările de construcţie ale podului de peste Dunăre de la Cernavodă şi a altor poduri importante, pentru ca ulterior să deţină poziţia de director al Băncii Naţionale. După înscrierea  în Partidul Naţional Liberal urmează o importantă carieră politică, numărându-se printre membrii marcanţi ai partidului.

În calitate de primar al capitalei a iniţiat mai multe lucrări edilitare printre care : lărgirea principalelor artere ale Bucureştilor, introducerea iluminatului cu electricitate,  îmbunătăţirea  alimentării cu apă potabilă a oraşului, crearea  Societăţii de locuinţe ieftine.

A deţinut funcţii importante (ministru de război, ministru de finanţe) în guvernele liberale din timpul şi după primul război mondial, iar în condiţiile morţii fratelui său, Ionel Brătianu (1927), a devenit şef al guvernului şi lider al Partidului Naţional Liberal.

Aplicarea politicilor liberale axate pe dezvoltarea şi apărarea industriei naţionale  au asigurat  economiei româneşti o dezvoltare spectaculoasă. Iniţiatorul acestor politici,  Vintilă Brătianu,  a suştinut stimularea dezvoltării capitalului autohton şi a investiţiilor naţionale în detrimentul celor străine, subliniind dificultăţile economiei româneşti ca urmare a dominanţei capitalurilor străine mai ales în industria petrolieră. De asemenea  a insistat asupra utilizării optime a resurselor petroliere, ca urmare a sporirii cererii de energie pe plan intern şi internaţional, în vederea constituirii unei baze economice a statului român, care să-i permită să nu mai depindă de capitalul străin.

Aspru criticat atât în ţară cât şi în afara ei pentru viziunea sa îngusta asupra dezvoltării României, doctrinarul Partidului Naţional Liberal a rămas fidel convingerilor sale potrivit cărora  independenţa economică a ţării noastre reprezintă fundamentul independenţei sale polítice.

Temeinic şi riguros,  naiv şi fără abilităţi diplomatice, Vintilă Brătianu reflecta asupra lucrurilor cu ochiul specialistului, ignorând de multe ori nuanţele şi privirea de ansamblu. Pe cei din jur îi trata cu încredere, convins fiind că în fiecare om, oricât de rău ar fi, există un sâmbure de virtute, care prevalează.

Indiferent de critici şi aprecieri, Vintilă Brătianu rămâne un mare om de stat, devotat ţării sale şi în egală măsură un gânditor, care a contribuit în mod substanţial la dezvoltarea doctrinei economice protecţioniste.

 

 

Bibliografie

Ioan Scurtu, Viaţa politică a României în anii 1918-1940. Evoluţia regimului politic de la democraţie la dictatură. Editura Didactica şi Pedagogică, Bucureşti, 1986.

Ion Mamina, Ion Bulei, Guverne şi Guvernanţi, Bucureşti, 1994.

Sterie Diamandi, Galeria oamenilor politici, Editura Gesa, 1991.

 

 

 

http://www.ftr.ro/portretul-marilor-oameni-politici-vi—vintila-bratianu-58245.php

 

Read Full Post »


Portretul marilor oameni politici (V) – Take Ionescu
Categorie:   DE COLECTIE  Autor:  Camelia POP  Data:  5.07.2012  Ora:  00:15  Citiri:  1085

A fost o vreme când oamenii politici se lăsau cuceriți nu numai de idei, ci și de arta vorbirii frumoase. Un fidel slujitor al acestei arte a fost Take Ionescu, renumit prin elocința sa.

Provine dintr-o familie fără origini nobliliare, dar datorită înzestrării sale naturale reușește să se afirme ca un om  politic de excepție.

După obținerea titlului de doctor în drept la Paris, în anul 1881, se înscrie în baroul de Ilfov  și  devine membru al Partidului Național Liberal.  În calitate de deputat (1884) se impune în parlament ca un orator desăvârșit. În scurtă  vreme părășește  rândurile partidului și trece la conservatori unde primește aprecierea liderului acestei formațiuni, Lascăr Catargiu. Deși respectat, conservatorii nu i-au iertat originea modestă împiedicându-i ascensiunea spre posturile de comandă. Încrezător în puterile sale, împreună cu o parte a conservatorilor, constituie  Partidul Conservator Democrat (1908).

De-a lungul carierei sale politice a fost lider de partid, a ocupat mai multe funcții ministeriale, a pledat pentru intrarea României în război de partea Antantei, a susținut  la Paris, în 1918, interesele naționale,  fiind ales președinte al Consiliului Național pentru Unitatea Românilor. Numit prim-ministru în ultima lună a vieții (decembrie1921/ianuarie1922) n-a reușit, în această poziție, să dea întreaga măsură a calităților sale.

Numit ”fiară a cuvântului” de către Barbu Delavrancea sau ”gură-de-aur” de către mulțimea entuziastă, Take Ionescu a fost recunoscut  pentru talentul, cultura și rafinamentul său, dar din cauza originii modeste n-a fost niciodată acceptat pe deplin. Persoana ilustrului orator n-a scăpat de ironii usturătoare  din partea dușmanilor săi, care s-au întrecut în a-l numi  ”Șoimul cu aere de Cezar” .

Fiind un intelectual de rasă stăpânea bine toate genurile oratoriei reușind să-și captiveze auditoriul atât în Parlament sau la catedră, cât și  în întrunirile publice. Făcea bine față atacurilor virulente, dar nu și ironiilor caustice ce veneau din partea unor personalități precum P.P.Carp sau Nicolae Filipescu.  Firea sa blândă și generoasă îl împiedica să fie ranchiunos sau să se răzbune. Deși atacat violent în repetate rânduri de George Panu sau de Nicolae Iorga, Take Ionescu a scris un elogios articol la moartea lui George Panu și l-a apărat pe Nicolae Iorga când a fost atacat pe tema războiului.

Acest mare om n-a fost numai iubitor de vorbire frumoasă ci și un fin analist și într-o oarecare măsură vizionar, anticipând consecințele primului război mondial în articolele sale publicate în 1914, în ziarul ”La Roumanie”. După război, spunea el, ”va fi o cascadă de tronuri,  Europa va fi republicană”, societatea se va orienta spre stânga, iar lumea va cunoaște atotputernicia Americii. De asemenea a arătat că ”o sărăcie grozavă va stăpâni omenirea mulți ani. Dintr-o criză vom intra în alta. Generația mea va vedea România mare.”

Apreciat mai mult în străinătate decât în țară, Take Ionescu a reușit, fără avere, nume sau relații, să devină o mare personalitate prin mijloace și merite proprii. Cuvintele profesorului său de la Paris  s-au împlinit: ”Ai încredere în steaua ta! Vei fi cuceritor într-o zi.”

 

Bibliografie:

  1. Sterie Diamandi, Galeria Oamenilor Politici, 1991.
  2. Ioan Scurtu, Ion Mamina, Guverne și Guvernanți, 1996.

http://www.ftr.ro/portretul-marilor-oameni-politici-v—take-ionescu-57906.php

Read Full Post »