Feeds:
Posts
Comments

Archive for the ‘Mici istorii clujene’ Category


Mici istorii clujene (XXI) – Clădirea Operei
Categorie:   DE COLECTIE  Autor:  Camelia POP  Data:  23.04.2012  Ora:  00:04  Citiri:  183

Impozanta Clădire a Operei din Cluj-Napoca a fost construită între anii 1904-1906  de către firma austriacă Fellner& Helmer,  în stilul neo-baroc cu o puternică amprentă secesionistă, mai ales în decorarea holului.

Secesionismul este o variantă germană a curentului ”Art Nouveau”, apărut la Paris și răspândit în Europa la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. ”Secessio” în limba latină înseamnă separare, scindare. Adepții noului curent artistic, pictori, graficieni, arhitecți,  au urmărit desprinderea de formele tradiționale, de convenționalismul sfârșitului de secol XIX și găsirea de noi expresii artistice.  În Germania dizidenții față de arta academică promovată de ”Asociația artistică din München”, se reunesc în jurul revistei ”Jugend”(Tineretul) de unde și numele de ”Jugendstil”, răspândit în țările de limbă germană.

La Viena secesionismul a luat ființă în jurul lui Gustav Klimt, Joseph Maria Olbrich, Jose Hoffman. În 1898, artiștii își construiesc după planurile lui J.M. Olbrich un palat propriu, ”Secession” , fiind prima clădire expozițională a artei moderne din Europa Centrală.

De la Viena stilul se răspândește și în alte provincii ale Imperiului. La Cluj-Napoca o clădire reprezentativă a stilului secesionist este Palatul Berde situat pe strada Horea nr. 1.

În arhitectura Clădirii Operei se remarcă o tentativă de  introducere a stilului secesionist într-o combinație armonioasă cu cel neo-baroc.

Intrarea în teatru se face prin intermediul a trei portaluri deasupra cărora se înalță un fronton arcuit, înnobilat de o liră, la care se adaugă cele doua turnuri străjuite de câte un car tras de lei și o figură alegorică cu o ramură de palmier. Prezența coloanelor ionice și a ferestrei elipsoidale de tip secesionist îi asigură fațadei o eleganță monumentală unică.

În interior, în holul spațios, ne întâmpină o scară monumentală ce duce la loji, flancată de lampadare de bronz.  Decorația în relief a holului și alte elemente evidențiază inspirația secesionistă.

Sala de spectacol este un model clasic al teatrului baroc, cu cariatide ce susțin lojile, cu decorațiuni vegetale aurite, în formă sinusoidală, specifice repertoriului decorativ baroc . Scena cu o deschidere largă are în completare o fosă pentru orchestră.

 Din punct de vedere arhitectonic,  Clădirea Operei se aseamană cu alte edificii artistice construite de firma  Fellner& Helmer cum sunt: Teatrul din Cernăuți, Teatrul Fürt ( Bavaria) sau cel din Sofia (Bulgaria).

Bibliografie:

Bodea Gheorghe, Clujul vechi și nou, Cluj-Napoca, 2002.

Florea Vasile, Szekely Gheorghe, Mică enciclopedie de artă universală,Editura ”Litera Internațional”, 2005.

Lukacs Jozsef, Povestea „orașului-comoară”, Editura Biblioteca Apostrof, Cluj-Napoca, 2005.

Cluj-Napoca – Ghid, Editura Sedona, 2002.

http://www.ftr.ro/mici-istorii-clujene-xxi—cladirea-operei-55731.php

Advertisements

Read Full Post »


Mici istorii clujene (XX) – Statuia Sfântului Gheorghe omorând balaurul
Categorie:   DE COLECTIE  Autor:  Camelia POP  Data:  16.04.2012  Ora:  00:10  Citiri:  176

 

Un loc unic prin frumusețea sa este mica piață din fața bisericii reformate de pe strada Mihail Kogălniceanu, protejată de  Sfântul Gheorghe, ucigătorul balaurului. Remarcabilul edificiu, care exprimă într-un mod inegalabil lupta omului cu forțele întunericului, reprezintă o poartă spre  lumea medievală marcată de două personaje emblematice: preotul și cavalerul.

Războinicul sub influența creștinismului se transformă într-un apărător al celor slabi și nedreptățiți. A fi cavaler înseamnă: onoare, loialitate, curaj, dragoste curtenitoare, dar în primul rând datoria de a lupta împotriva dușmanilor și de a aduce pacea. Sfântul Gheorghe  întruchipează imaginea ideala a cavalerului medieval, motiv pentru care este ales patronul cavalerilor.

Monumentul de la Praga, reprezentându-l pe Sfântul Gheorghe ucigând balaurul, este opera sculptorilor clujeni Martin și George și a fost realizată în anul 1373, la cererea  împăratului Carol al IV-lea, cu ocazia căsătoriei fiului său Sigismund de Luxemburg cu Maria de Anjou, fiica regelui Ungariei, Ludovic cel Mare.

Statuia sculptorilor clujeni  este prima statuie ecvestră desprinsă de încadrarea arhitectonică. Până atunci toate statuile erau realizate având în spate zidul unei biserici. Sculptorii surprind momentul când cavalerul, oprindu-se din drumul său, străpunge balaurul. Fața tânărului radiază un calm supranatural contrastând cu primejdia de moarte în care se află. Întreaga compoziție este focalizată spre punctul unde vârful lăncii dispare în gura balaurului, calul își îndreaptă și el privirea spre vârful suliței. Solzii balaurului seamănă cu zalele de pe armura sfântului cavaler.

Lucian Blaga, inspirat de această descoperire, a scris poemul Sfântul Gheorghe bătrân, în volumul Nebănuitele trepte, 1943.

Pe soclul statuii găsim inscripția ”A.D. MCCCLXXIII HOC OPUS IMAGINIS S. GEORGII PER MARTINUM ET GEORGIUM DE CLUSSENBERCH CONFLATUM EST„(”Anul Domnului 1373. Această operă îl reprezintă pe Sf. George și este de Martin și George de Clussenberch făcută”).

Peste secole, în amintirea celor doi clujeni, Martin și George, împăratul Francisc Iosif a dăruit orașului Cluj o copie în ghips a statuii de la Praga, fiind expusă în lapidariul Muzeului Ardelean. Astăzi se află în lapidariul Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei. De asemenea o copie a ajuns în Muzeul Național de la Budapesta.

Ideea realizării unui monument la Cluj cu statuia Sfântului Gheorghe a stăpânit mințile oficialilor locali în frunte cu primarul Károly Haller și arheologul Béla Pósta.În baza unui contract, sculptorul budapestan  József Róna  și arhitectul Kálmán Lux, au realizat pentru orașul  Cluj o copie a Statuii Sfântului Gheorghe de la Praga. Edificiul,  dezvelit în anul 1904, a fost amplasat inițial în Piața Sf.Gheorghe, actualmente Piața Lucian Blaga, fiind mutată ulterior, în 1960,  în mica piață din fața bisericii reformate.

http://www.ftr.ro/mici-istorii-clujene-xx—statuia-sfantului-gheorghe-omorand-balaurul-55512.php

Read Full Post »


 

Mici istorii clujene (XIX) – Biserica abației benedictine (Calvaria)
Categorie:   DE COLECTIE  Autor:  Camelia POP  Data:  7.04.2012  Ora:  18:12  Citiri:  639


Nota 5/5 (6 voturi)

Situată în cartierul Mănăștur, abația benedictină, Monasterium Beatae Mariae de Clus,  în prezent biserica Calvaria, a fost fondată în secolul al XI-lea, fiind înconjurată de un zid de apărare.

În anul 1202 mănăstirea a fost scoasă de sub jurisdicția episcopului Transilvaniei de la Alba-Iulia, abatelui acordându-i-se anumite drepturi:  să numească preoții de pe domeniile mănăstirii, să strângă dările și să poarte însemnele episcopale (inel și mitră). Din cauza acestor privilegii, episcopul de la Alba-Iulia a atacat de mai multe ori mănăstirea, provocându-i distrugeri însemnate. La intervenția regelui maghiar Andrei al II-lea, papa Honoriu al III-lea a reînnoit privilegiile mănăstirii și dreptul abatelui de a purta însemnele episcopale.

Invazia tătară din 1241 a afectat grav mănăstirea aducând-o în ruină. Din biserica abației a rămas  relieful unui leu de piatră. Lucrări de reparație s-au efectuat în ultima parte a secolului al XIII-lea. Ulterior  abația a devenit un important centru de autentificare a documentelor.

În timpul răscoalei de la Bobâlna (1437) în mănăstire s-a semnat înțelegerea între reprezentanții nobilimii și cei ai țărănimii răsculate.

În a doua jumătate a secolului al XIV-lea și în prima jumătate a secolului al XV-lea a fost construită biserica abației în stilul goticului târziu, reușind să se păstreze până astăzi doar corul.

În condițiile răspândirii Reformei protestante, proprietățile bisericii catolice au intrat în posesiunea statului și abația benedictină a fost desființată în anul 1566. În urma donației făcută de principele Ștefan Bathory în anul 1579, abația a devenit proprietatea iezuiților până în 1773, când ordinul a fost dizolvat. Biserica abandonată a servit multă vreme ca depozit de  armament degradându-se treptat. La începutul secolului al XIX-lea episcopul de la Alba- Iulia a decis demolarea navei, corul fiind salvat și folosit drept capelă până în 1896, când s-a construit lângă el o navă în stil neogotic.

Istoria convulsionată a secolului al XX-lea se reflectă și în istoria bisericii. Pe baza unei înțelegeri, în anul 1923, biserica abațială a fost dată în chirie bisericii greco-catolice în schimbul unei valori simbolice. Regimul comunist, instalat în România după cel de-al doilea război mondial, a impus desființarea bisericii greco-catolice (1948) și trecerea proprietăților ei în stăpânirea bisericii ortodoxe. În acest fel biserica Calvaria a funcționat, vreme de aproape o jumătate de secol, ca biserică ortodoxă. Abia în 1994 revine bisericii romano-catolice.

Biserica abației benedictine a intrat în conștiința colectivă a clujenilor cu numele de Calvaria, denumire dată după Calvariul din altarul capelei, cruce monumentală cu imaginea răstignirii, construită în 1831.

În exterior se pot vedea încastrate în pereți câteva statui, printre care Sf.Fecioară cu Pruncul și cadranul solar din secolul al XV-lea.

Din vechea biserică s-au păstrat corul, portalul de la intrare, statuile încastrate pe fațada vestică, un cadran solar din secolul al XV-lea și enigmaticul leu.

În mijlocul orașului, dar departe de zgomotul lui, biserica fostei abații benedictine ne asteaptă să-i contemplăm frumusețea și să respirăm o clipă de liniște într-un ambient sacru.

Bibliografie:

Lukács József (2005). Povestea orașului-comoară. Scurtă istorie a Clujului și monumentelor sale, Cluj-Napoca, Editura Apostrof.

Ștefan Pascu (1974). Istoria Clujului. București.

http://www.ftr.ro/mici-istorii-clujene-xix—biserica-abatiei-benedictine-calvaria-55266.php

Read Full Post »


Mici istorii clujene (XVIII) – Muzeul Farmaciei
Categorie:   CULTURA  Autor:  Camelia POP  Data:  12.03.2012  Ora:  10:13  Citiri:  267

Clădirea-monument de pe strada Regele Ferdinand, colţ cu Piaţa Unirii, a adăpostit prima  farmacie clujeană începând cu anul 1573. În secolul al XVIII-lea, administraţia oraşului a închiriat-o farmaciştilor, unul dintre ei fiind Tobias Maucksch, custodele Bisericii Evanghelice. În 1863 a ajuns în proprietatea familiei Hintz până în 1949, când a fost nationalizată. Cinci ani mai târziu în casa Hintz  ia naştere Muzeul Farmaciei.

Colecţia de obiecte farmaceutice a  profesorului clujean Iuliu Orient, donată iniţial Muzeului Ardelean, îşi găseşte locul în casa care a găzduit cea mai veche farmacie din Cluj. Alte donaţii valoroase au îmbogăţit colecţia contribuind la reconstituirea atmosferei specifice farmaciei clujene din vremile trecute.

Vizitând muzeul, pătrundem într-o lume misterioasă şi nobilă. Obiectele frumoase exprimă atât spiritul artistic cât şi neliniştea căutărilor, a dezlegării  tainelor vindecarii.

Preocupările în domeniul alchimiei dezvăluie un mod diferit de a vedea însănătoşirea, ea obţinând-se  nu numai prin administrarea prafurilor farmaceutice, ci şi prin corectarea dezechilibrelor sufleteşti generatoare de boli. Un aspect al alchimiei, cel mai înalt, spune Paracelsus, îl constituie transformarea viciilor în virtuţi prin purificarea minţii, prin înălţarea divinului din om.

Aspectul inferior al alchimiei, continuă cunoscutul medic, îl reprezintă purificarea prin combinarea elementelor fizice. Din această ştiintă s-a născut chimia. Ea  descompune şi recompune substanţele materiale în anumite proporţii,  purifică substanţele simple, dar păstrează neschimbate elementele primare. Alchimia schimbă caracterul elementelor primare, le transformă într-o stare superioară. A lucra cu elemente invizibile, a le atrage prin corespondenţele lor materiale, a le purifica şi transforma prin puterea spiritului, iată adevărata Alchimie, spune Paracelsius.

Viziunea antropologic-alchimistă pune accent pe dualitatea fiinţei umane. Om vizibil şi  omul invizibil sunt uniţi prin suflet. Omul vizibil este alcatuit  din elemente iniţial  invizibile, gânduri, sentimente, raţiune, a căror origine se află în Macrocosmos, ele devin vizibile prin forma,  iar lumina lor se reflectă şi se imprimă în materie. Omul este un fiu al universului şi tot ce se întamplă în univers se întâmplă şi în alcătuirea sa. Orice lucru din univers se reflectă în om şi poate intra în constiinţa acestuia. De relaţia strânsă dintre om şi univers depinde armonia, prin care finitul se leagă de infinit. Este lanţul de aur al lui Homer sau inelul lui Platon. Scopul existenţei este de a restabili această armonie.

În interiorul muzeului s-a conservat o lume, care  vorbeşte prin simboluri.  La plecare luăm cu noi o fărâmă de timp istoric,  conştientizând  că şi timpul nostru se adaugă marelui muzeu temporal.

http://www.ftr.ro/mici-istorii-clujene-xviii—-muzeul-farmaciei-54264.php

Read Full Post »


Mici istorii clujeni (XVII) – Statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul

Categorie:   DE COLECTIE  Autor:  Camelia Pop  Data:  30.01.2012  Ora:  09:03  Citiri:  220

În anul 1976, Clujul a adăugat numeroaselor sale edificii un nou monument, remarcabil prin frumuseţa sa, statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul, operă a sculptorului  militar Marius Butunoiu, format în vechea şcoală românească dinaintea celui de-al doilea război mondial.
Reprezentând unul din marile simboluri ale ideii de naţiune, monumentul, aflat într-o stare avansată de degradare, se pierde în negura timpului sub ochii nepăsători ai celor care nu mai vor să ştie.
Trecutul trăieşte în noi în măsura în care ştim să-l privim, să-i păstrăm vie memoria şi să-l transformăm într-un prezent continuu. Uitându-ne istoria ieşim din istorie, încetăm să mai fim o naţiune,  rămânem doar o populaţie măcinată de nelinişti, fără orizont şi fără perspectivă.
Deţinătorilor de putere le putem spune că istoria nu este un sac din care se scot embleme  pentru a lustrui  stângăciile şi incompetenţele, ci este esenţa noastră ca neam. O mare personalitate  devine un simbol al faptelor istorice cu care o naţiune se identifică şi se defineşte. Să nu lăsăm în uitare monumentele care mai spun ceva despre noi, să ne dovedim demni de timpul pe care-l trăim, să învăţăm  să preţuim trecutul ca parte din noi.
Anul 1600 a strălucit ca un meteorit a cărui lumină a străbătut secolele atingând aripile acestui neam.  Statuia lui Mihai Viteazul  surprinde o fărâmă din măreţia marelui om.
Cronicarul Radu Popescu (1655-1629)  inserează câteva momente din viaţa voievodului. Este posibil ca Mihai să fi fost fiul nelegitim al domnului Nicolae Pătraşcu şi al Teodorei Cantacuzino, sora unui grec pe nume Iane  ajuns ban al Craiovei şi cu mare influenţă  la Constantinopol.
De-a lungul timpului viitorul domn a ocupat poziţii importante fiind ban de Mehedinţi, ban al Olteniei, dar a căzut în dizgraţie în vremea lui Alexandru cel Rau. Potrivit unei legende Mihai urma să fie decapitat, dar a scăpat printr-o minune, călăul fiind impresionat de frumuseţea sa ar fi aruncat pumnalul.
Sprijinit de familia Cantacuzinilor din Constantinopol şi a vizirului Sinan Paşa, Mihai este înscăunat de Poartă ca domn al Ţării Româneşti. La scurtă vreme aderă la Liga creştină,  iniţiată de Papa Clement al VIII-lea cu scopul de a-i alunga pe turci din Europa,  încheie tratate cu principele Transilvaniei Sigismund Bathory, cu împăratul Rudolf al II-lea, poartă lupte victorioase cu turcii şi realizează unirea Ţării Româneşti, a Moldovei şi a Transilvaniei sub sceptrul său. Uniunea personala a lui Mihai deschidea perspectiva unirii, a naşterii unui stat puternic, capabil să modifice raportul de forţe din zonă.
Planurile ilustrului domn veneau în contradicţie cu interesele marilor puteri: Habsburgii erau interesaţi să menşină Transilvania în sfera lor de influenţă, Polonia de asemenea  dorea să nu-i fie afectat controlul asupra Moldovei, iar Imperiul Otoman vedea în Ţara Romanească  un teritoriu semiintegrat. Astfel că înlăturarea lui Mihai Viteazul era inevitabilă,  impunându-se ca o ”necesitate” istorică.
Chiar dacă planul său nu putea fi acceptat, marile puteri l-au privit cu respect, au văzut în el un remarcabil om de stat, curajos şi hotărât, capabil să înfrunte vitregia vremurilor. În anul 1601 a fost primit cu entuziasm la curtea imperială vieneză, ocazie cu care i s-a făcut un  portret în aramă de către gravorul curţii Egius Sadeler. Acest portret reprezintă cea mai cunoscută imagine a sa.
Peste timp figura sa legendară a inspirat minţile romanticilor paşoptişti  în planul lor de concepere a României moderne.  În lucrarea  ”Românii supt Mihai Voievod Viteazul”, Nicolae Bălcescu scria: ”Voi să sfârşesc o scriere asupra lui Mihai Viteazul şi să pui piatra de temelie a unităţii naţionale”.
(va urma)

http://www.ftr.ro/mici-istorii-clujeni-xvii—statuia-ecvestra-a-lui-mihai-viteazul-52936.php

Read Full Post »


Foaia Transilvană

Categorie:   DE COLECTIE  Autor:  Camelia Pop  Data:  12.12.2011  Ora:  09:41  Citiri:  210

În 1316, regele maghiar Carol Robert de Anjou acordă așezării de pe Someș titlul de Civitas, care îi confera o serie de drepturi și privilegii. Treptat, cetatea se dezvoltă, iar meșteșugarii primesc din partea regelui Ludovic I cel Mare dreptul de a se organiza în bresle (1376), în schimbul asumării obligațiilor militare și fiscale față de coroana maghiară.

Sigismund de Luxemburg, împărat romano-german și rege al Ungariei, a recunoscut Clujului statutul de oraș liber și dreptul de a se înconjura cu ziduri (1405). Obligația de întreținere și apărare revenea breslelor, fiecare trebuind să păzească o porțiune de zid sau un turn.

În secolul al XV-lea, au luat ființă un număr semnificativ de bresle (a Tăbăcarilor, Fierarilor, Lăcătușilor, Argintarilor, Croitorilor, Țesătorilor, Cojocarilor), care au contribuit la prosperitatea orașului atrăgându-i numele de „Orașul Comoară”, („Aureas Civitas”).
Breslele se bucurau de prestigiu și recunoaștere, astfel acceptarea în interiorul lor se obținea în urma dobândirii competențelor necesare. Tinerilor aspiranți li se cerea să aibă o conduită morală ireproșabilă și să treacă de examenul inițial. Până la statutul de meșter, parcurgeau două etape: de ucenic și de calfă. Sub supravegherea meșterului, prima etapă dura între doi și patru ani. La sfârșitul acestei etape, într-o atmosferă festivă, meșterul înmâna tânărului certificatul de ucenic. În a doua etapă de pregătire, cea de calfă, tânărul călătorea în orașele vestite ale Europei unde învăța tehnici noi de la alți meșteri. La întoarcere, realiza o „lucrare de măiestrie”, care-i asigura intrarea în breaslă.

Breasla forma o comunitate mică, ce îndeplinea și funcțiuni sociale. Donațiile pentru „lada breslei” erau folosite pentru ajutorarea breslașilor și a familiilor acestora în caz de boală sau deces.

Prezența divinității în cetate era simbolizată nu numai de biserici și mănăstiri, ci și de sfinții care protejau breslele, fiecare având un patron spiritual. În semn de recunoștință, breslele contribuiau la construirea sau înzestrarea bisericilor, la finanțarea unor procesiuni sau serbări religioase.

Întreținerea și apărarea zidurilor sau păzirea cetății erau obligații asumate de bresle, contribuind astfel la asigurarea unui climat de pace și securitate indispensabile dezvoltării orașului.

În a doua jumătate a secolului al XV-lea, s-a construit în colțul sud-estic al orașului turnul întreținut și apărat de Bresla Croitorilor. De-a lungul timpului, turnul a fost refăcut de mai multe ori ca urmare a unor distrugeri.

O primă distrugere a suferit-o în anul 1626, când a fost lovit de trăznet. Între 1627 și 1629, principele Transilvaniei a demarat ample lucrări de refacere și adaptare a turnului la tehnologia militară modernă. Un incendiu devastator a avariat din nou Turnul, dar a fost repede refăcut până în 1655.

În timpul răscoalei antihabsburgice, conduse de Francisc Rakoczi II (1703-1711), a suferit noi distrugeri, dar după restabilirea păcii armata austriacă a efectuat lucrări de reparație între 1709-1718.

Din secolul al XIX-lea, Turnul Croitorilor începe să fie prețuit pentru valoarea sa istorică. Pe fațada estică a clădirii au fost amplasat două plăci sculptate cu însemnele orașului (cele trei porți ) și ale principelui Gabriel Bethlen.

În a doua jumătate a secolului al XX-lea, turnul este din nou restaurat și se hotărăște cu această ocazie înființarea unui muzeu al orașului, idee abandonată la sfârșitul anilor 50.

Noi lucrări de restaurare, coordonate de către Direcția Monumentelor Istorice din București, s-au efectuat în anul 1970.

Ultima restaurare de care a beneficiat Turnul s-a desfășurat după anul 2004, transformând vechiul străjer al Clujului într-un centru de cultură urbană. (va urma)

Bibliografie:

Radu Manolescu, Istoria Evului Mediu, vol.I, București, 1993
Lukacs Jozsef, Povestea orașului comoară, Editura Apostrof, Cluj-Napoca, 2005

http://www.ftr.ro/mici-istorii-clujene-xvi—turnul-croitorilor-52171.php

Read Full Post »


ategorie:   DE COLECTIE  Autor:  Camelia Pop  Data:  5.12.2011  Ora:  07:22  Citiri:  690

Expansiunea turcilor spre vestul Europei a fost oprită sub zidurile Vienei (1683) de către armatele austro-polone. După victorie, Habsburgii și-au continuat drumul spre est eliberând Ungaria (1687) și Transilvania (1688).

În urma acceptării de către Transilvania a protectoratului austriac, turcii au renunțat la acest teritoriu prin tratatul de la Karlowitz (1699). Trupele imperiale au ocupat principalele cetăți ale Transilvaniei.

Pentru a asigura protecția orașului Cluj, pe dealul situat la nord de cetate a fost construită o fortificație de tip Vauban, cea mai veche construcție laică în stil baroc din Cluj. Imaginea stelară este o caracteristică a cetăților Vauban, creație a marchizului Sebastien Le Prestre de Vauban, inginer militar al regelui Franței Louis al XIV-lea.

Proiectul Cetățuii, realizat după planurile arhitectului militar al principatului, Giovanni Murando Visconti, a fost aprobat de Consiliul de Război de la Viena și de președintele acestuia, Eugeniu de Savoia.

Lucrările de construcție s-au desfășurat între 1715 și 1735. Fortificația s-a realizat într-o formă mai simplă decât proiectul inițial, s-a păstrat planul pentagonal neregulat, dar s-a renunțat la îmbinarea cu incinta medievală a Clujului.

Accesul în interiorul Cetățuii se făcea prin trei porți, pe latura estică, vestică și nordică. Dincolo de porți se aflau clădiri pentru comandamentul cetății, birouri administrative, depozite de armament și alimente. S-au păstrat până în zilele noastre o parte din ziduri, patru clădiri, două porți și reduta transformată în Turnul Parașutiștilor. În timpul regimului comunist, o parte din zidurile de apărare au fost demolate pentru a se construi în locul lor hotelul Belvedere.

În anumite perioade, Cetățuia a avut și rol de închisoare, mai ales în timpul revoluției de la 1848. În timpul acesteia a fost încarcerat profesorul, istoricul și pastorul sas Stephan Ludwig Roth.

În memoria celor întemnițați s-a ridicat o Cruce pe Cetățuie, distrusă de comuniști în anii 50, dar refăcută în 1995.

(va urma)

Bibliografie:
Mircea Țoca, Clujul baroc, Cluj-Napoca, 1983.

http://www.ftr.ro/mici-istorii-clujene-xv-cetatuia-cetatea-bastionara-de-tip-vauban-52008.php

Read Full Post »

Older Posts »