Majestățile Lor Regele Mihai și Regina Ana
Regina Ana a știut să-și modeleze timpul și să-și potrivească pașii în călătoria de peste 68 de ani alături de iubitul ei soț și rege. Zilele se scurgeau în ritmul lor firesc , dar serile și nopțile erau tainice, regele o purta de mână prin inima lui, o făcea părtașă la o suferință imposibil de comunicat. Ea a știut să asculte și să înțeleagă, a văzut coroana regelui în formă de cruce, simbol al unirii pentru todeauna cu țara pe care-o pierduse.
Într-un timp arogant și într-o lume tot mai sigură pe sine, cei doi au îndrăznit să trăiască unul pentru celălalt ca o singură ființă, îndeplinind destinul unei vieți cu adevărat regale.
În multe seri, regele povestea fiicelor sale și reginei despre țara lui, despre frumusețea locurilor, a oamenilor, despre inegalabila natură cu care Dumnezeu a binecuvântat România.
Când a pășit pe pământul României, regina a așteptat cu emoție să ajungă la țară, să colinde văile și pădurile românești pentru a le descoperi poezia. Vreme de peste 40 de ani a auzit sunetul ei în șoaptele regelui.
Dar România rămasă în urmă pierduse în fiecare zi din frumusețea ei. Societății românești i s-au luat modelele și reperele, iar închisorile comuniste au înghițit vechea Românie. Se construia o țară nouă, fără identitate și istorie.
În urma multelor intervenții oficiale în Europa și în America împotriva abuzurilor din România, rămase fără răspuns, regele a înțeles cât de singur este. Atunci trebuie să fi rostit amarele cuvinte « Ieşeam dintr-un infern al tuturor ca să intru într-unul rezervat numai mie.” A trăit cu această tristețe, dar a continuat să spere și să creadă în renașterea țării, în istoricitatea sa . Regina Ana i-a fost alături, împărtășind până la ultima picătură destinul regelui și soțului ei
Mult visata dorință de a veni în România i-a fost recompensată în ziua de Paști a anului 1992, când peste un million de oameni au rostit la unison “ Trăiască Regele”, o clipă cât viața lor de așteptare.
Fiica principelui René de Bourbon-Parma , strănepoata regelui Cristian al IX-lea al Danemarcei și a regelui Miguel I al Portugaliei a avut curajul nu numai să lupte voluntar pe front, în timpul celui de-al doilea război mondial, dar mai ales să accepte o viață simplă , care i-a potențat și mai mult noblețea și regalitatea. A acceptat cel mai frumos destin, acela al unei mari iubiri, care înseamnă jertfirea de sine.
Regina Ana și Regele Mihai au trăit Iubirea și ea este fără sfârșit.
