Feeds:
Posts
Comments

Archive for June, 2011


Erou nu trădător, Domnule Președinte!
Categorie:   OPINII  Autor:  Camelia Pop  Data:  27.06.2011 

Împrejurările în care Majestatea Sa Regele Mihai I a venit la putere au fost deosebit de dramatice, țara pierduse importante teritorii, iar regele Carol al II-lea s-a dovedit incapabil să gestioneze situația. Regimul carlist nu a fost un factor catalizator capabil să mențină unitatea națională a statului român și din aceasta cauză efectele Pactului Ribbentrop-Molotov (1939) aveau sa fie dezastruoase pentru România. Raptul teritorial suportat de țara noastră prin pierderea Basarabiei, Bucovinei de Nord, a Transilvaniei de Nord și a Cadrilterului l-au convins pe rege de necesitatea unui guvern militar. În aceste condiții, generalul Ion Antonescu este convocat să formeze guvernul (4 septembrie 1940). O zi mai târziu, Ion Antonescu îi impune regelui să-l investească cu toată puterea autoproclamâdu-se Conducător.

La insistențele acestuia, regele Carol al II-lea abdică, la data de 6 septembrie 1940, în favoarea fiului său Mihai I. După modelul german sau italian, Generalul Antonescu îl îndepărtează pe regele Mihai I de la conducerea statului instaurând un regim de dictatură militară. Cum liderii partidelor democratice, Iuliu Maniu (PNȚ) și Constantin I.C. Brătianu (PNL), au refuzat să participe la constituirea unui guvern de uniune națională, generalul Ion Antonescu a format un guvern din legionari și militari, proclamând România stat național-legionar. În același timp, a orientat România spre Axă, aderând la Tripartit (Germania, Italia, Japonia). Colaborarea cu legionarii a durat până în ianuarie 1941, când au fost îndepartați de la putere. Dupa abrogarea statului național-legionar, în februarie 1941, generalul Ion Antonescu a impus un guvern militar instaurând un regim de dictatură. La 22 iunie 1940, a antrenat România în război de partea Germaniei naziste în vederea recuperării Basarabiei și a Bucovinei de Nord. Recunoscând importanța recuceririi teritoriilor românești, regele Mihai I i-a acordat lui Ion Antonescu înalta distincție de mareșal, dar a protestat împreună cu liderii partidelor democratice față de continuarea războiului alături de Hitler dincolo de Nistru.

În numele onoarei militare, mareșalul a continuat războiul în ciuda protestelor venite din țară din partea regelui, a partidelor istorice și a opiniei publice, recurgând la două justificări: una ideologică “cruciada împotriva comunismului” și alta militară “cînd o armată se află în război, armata acestei țări trebuie să meargă până în fundul pământului ca să câștige războiul”.

După trecerea Nistrului, Marea Britanie a declarat război României la 6 decembrie 1941, fiind urmată de Canada Australia, Africa de Sud, iar la 12 decembrie 1941 România a declarat război Statelor Unite ale Americii. Eșecul armatei hitleriste pe frontul de est l-a convins pe mareșalul Ion Antonescu să înceapă tratativele cu Aliații în vederea scoaterii României din război. În același sens, a purtat tratative cu Aliații și Iuliu Maniu, dar atât Marea Britanie cât și Statele Unite au impus României tratative cu Uniunea Sovietică. Țara trecea printr-o situație deosebit de tensionată în condițiile în care trupele sovietice ocupau nordul Moldovei, iar bombardierele anglo-americane lansau bombardamentul asupra Gării de Nord din București. Regele Mihai I, constituind în jurul său un bastion al democrației și convingând armata să treacă de partea sa, l-a convocat pe mareșalul Ion Antonescu la Palat pentru a-i cere încă o dată să trateze cu Uniunea Sovietică. Mareșalul răspunzând negativ la solicitarea regelui a fost arestat în după-amiaza zilei de 23 august 1944. În seara aceleași zile, regele Mihai I a citit Proclamația către țară prin care anunța ieșirea României din războiul hitlerist, reveirea la democrație și continuarea razboiului alături de Aliați.

Ieșirea României din războiul hitlerist a determinat prăbușirea frontului balcanic și a scurtat războiul cu șase luni, după cum afirmă azi lordului-primar al Londrei, Sir Arthur Gavyn. “Acțiunile domniei voastre au salvat mii de vieți, au scurtat războiul cu cel puțin șase luni. Pentru ceea ce ați reușit în perioada Voastră de domnie – scurtată de împrejurările nefericite – mulți dintre noi astăzi, familiile și prietenii noștri, vă datorează existența”.

Prin armistițiul din 12 septembrie 1944, României i s-a refuzat un comandament propriu, armata română fiind integrată în Frontul II ucraininean.

În pofida speranței regelui, revenirea la democrație a României a fost de scurtă durată, sovieticii profitând de pătrunderea armatei roșii în țară au penetrat instituțiile statului și au organizat acțiuni antiguvernamentale cu ajutorul Partitidului Comunist Român, principalul instrument de influență folosit de liderul sovietic Iosif V. Stalin. Crearea stării de haos a fost planificată și instrumentată de la Moscova pentru a justifica în faţa Mari Britanii şi a Statelor Unite necesitatea intervenţiei. Astfel, reprezentantul lui Stalin, Vişinski a sosit la București și a impus, neținând cont de poziția regelui, guvernul Petru Groza la 6 martie 1945. Regele a protestat față de măsurile antidemocratice (epurarea instituțiilor, organizarea lagărelor de deținuți politici și a tribunalelor populare) luate de noul guvern comunist declanșând greva regală prin refuzul său de a semna acte guvernamentale în perioada august 1945 – ianuarie 1946. Soluționarea crizei de către Aliații la Moscova n-a îmbunătățit cu nimic situația în condițiile falsificării alegerilor din 1946, a desființării partidelor istorice, a arestării și exterminării elitei politice și culturale românești în închisorile comuniste. Ultima piedică în calea instaurării depline a comunismului în România a reprezentat-o Regele Mihai I. Înlăturarea Sa s-a produs abuziv și neconstituțional la 30 decembrie 1947. Fără nici o consultare a poporului român, România încetează să mai fie Monarhie fiind proclamată Republică Populară.

După un lung exil înainte și după revoluția din 1989, Majestatea Sa s-a întors acasă. Deși a găsit o Românie profund schimbată, el n-a încetat s-o iubească și să acționeze pentru binele ei, pledând în majoritatea capitalelor europene pentru integrarea noastră în NATO și Uniunea Europeană. Eforturile Casei Regale a României sunt continuate cu discreție și devotament de către Altețele Lor Regale Principesa Margareta și Principele Radu.

Prezența Majestăților Lor Regele Mihai I și Regina Ana, a Altețelor Lor Regale Principesa Margareta și Principlele Radu oriunde printre noi lasă o amintire de neșters, conștientizăm cum prin fire nevăzute se țese în noi simțul demnității și al onorabilității.

Read Full Post »


Cu pași grăbiți și inimi pline de emoție ne îndreptam spre marea întâlnire ce urma să aibă loc într-o grădină, grădina regala, simbol al vieii,  dar  și al sanătăţii unei naţiuni. Am venit să sărbătorim ziua Regelui, a Regatului României şi a împlinirilor noastre istorice.

Ne-au întâmpinat  Majestatea Sa Regele Mihai I și Altețele Lor Regale Principesa Margareta și Principele Radu. În timp ce cântam imnul regal, mintea noastră a străbătut cu repeziciune cei 64 de ani, când în același palat ne-a fost răpit regele și odată cu el demintatea și onoarea. A urmat o lungă noapte a istoriei străpunsă doar de stelele martirilor acestei țări.

Grădina Palatului Elisabeta a fost locul de întâlnire cel mai potrivit și, dupa 64 de ani,  iubirea noastră a invins  sacrilegiul politic săvărsit la 30 decembrie 1947.  Regele a plecat  din țară, dar nu și din inimile noastre,  numele lui l-am rostit vreme îndelungata împreună cu rugăciunea de seară. Bunicii au fost adevărații noștri profesori de istorie,  prin ei l-am cunoscut pe regele care a ştiut să poarte  Coroana în toate împrejurările vieții.  Adeseori ne spuneau: “Duceți mai departe speranța noastră!”

Regele a servit ţara de mic copil. La vârsta de 6 ani a asigurat continuitatea Coroanei,  la 19 ani,  devenind rege pentru a doua oară, s-a opus practicilor regimului antonescian. Fiind un apărător al  democraţíei  şi al libertăţii oamenilor a salvat  de la moarte mulţi evrei împreună cu regina-mamă Elena.  Având luciditatea marilor oameni de stat a refuzat orice colaborare cu forțele antidemocratice și a pregătit cu pricepere și răbdare  ieșirea României din zboiul hitlerist, la 23 August 1944, și angajarea alături de Aliați până la victoria finală.

Lupta regelui nostru pentru dreptate și democrație a fost în scurtă vreme acoperită de umbrele Estului, care s-au năpustit asupra României ca niște hiene demult înfometate.   Protejați de armata roșie, sovieticii s-au infiltrat treptat în toate instituțiile statului  sădind pretutindeni teama și descurajarea. Guvernul Petru Groza prin măsurile antidemocratice  luate și prin organizarea lagărelor de deținuti politici a deschis calea spre comunizarea României. Temerarul  Rege a recurs la ”greva regală” și a solicitat demisia ingratului guvern.  Intervenţia marilor puteri n-a fost de nici un folos României.

Izolat și părăsit, lipsit de personalitațile de prim rang ale democrației românesti deposedate de putere și aruncate în închisorile comuniste, regele a fost nevoit,  sub amenințarea armelor, să pornească în lunga călătorie a exilului. Suveranitatea i-a fost luată nu însa și regalitatea, ea a ramas neatinsă de ororile timpului, insufleţându-i pe toți ce care au protestat în munți sau închisori. Eroismul martirilor noștri rămâne o dovadă de neșters a fidelităţii faţă de cea mai bună vreme a istoriei noastre, vremea Regatului Romaniei.

Suferința pentru ţara sa l-a însoțit pe rege pretudindeni,  dar totodată l-a şi motivat  să vorbească lumii civilizate despre cruzimile la care a fost supus poporul său şi despre barbaria unui regim nelegitim.

Monstruosul regim s-a prăbușit în decembrie 1989, lăsând în urmă un popor obosit şi apăsat de întunericul neîndeajuns risipit.  Porțile României rămân tot închise pentru rege. Abia în 1992, de Paşti,  i s-a permis să revină în ţară.  Atunci ne-am adunat cu miile în jurul său. Eram fericiți și plângeam, regele nostru s-a întors acasă. Și totuşi abia în 1997 a venit definitiv locuind de-atunci la palatul Elisabeta.

În exil sau în ţară, înainte şi după revoluţie, regele a servit interesul României, s-a implicat în procesul integrarii noatre europene si euro-atlantice.

Bunicii noștri pot privi  înspre Grădina Palatului Elisabeta cum razele soarelui ridică de pe umerii Regelui povara anilor lungi în care nu am putut cânta împreună ”Trăiască Regele”.

Mulțumim Majestate pentru statornicia și iubirea Voastră, pentru grația cu care ați transmis Reginei  Ana și Principeselor credința într-o Românie nouă, renăscută din propria suferinţă. Mulțumim ASR Principesei Margareta pentru că a răspuns chemării Regelui de a servi România de peste 20 de ani și pentru că a acceptat înalta resposabilitate de Principesă Moștenitoare. Mulțumim ASR Principelui Radu pentru dăruirea cu care lucrează pentru mai binele României.

 

Read Full Post »