Categorie: DE COLECTIE Autor: Camelia Pop Data: 17.10.2011 Ora: 08:22 Citiri: 1332
Remarcabilul monument situat pe strada Mihail Kogalniceanu, operă a sculptorului Romulus Ladea, ne reține privirea chiar și numai pentru câteva clipe ori de cate ori trecem grăbiți prin fața lui.
Cei trei corifei ai Școlii Ardelene, Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior, ne amintesc de fascinantul secol al XVIII-lea, secolul ideilor iluminise sub influența cărora s-a schimbat paradigma de gândire și organizare a societății.
Pentru a înțelege specificul iluminismului central-european este nevoie să facem o scurtă incursiune în timp. În această parte a Europei, ideile iluministe au invadat curțile monarhilor modificând în primul rând percepția lor asupra guvernării. Puterea absolută a monarhului nu se mai exercita în virtutea Dreptului Divin, ci a Dreptului Natural și a Contractului Social. Regele/Împăratul, nemaifiind reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ, devenea primul slujitor al statului.
În Austria, iluminismul s-a manifestat în plan politic sub forma absolutismului luminat, toate reformele trebuiau să slujească poporul, dar fără colaborarea acestuia, considerată inutilă pentru că ar fi îngreunat mersul reformelor. “Totul pentru popor, dar nimic prin popor” este formula sub care a acționat Iosif al II-lea (1765-1790), Împărat al Sfântului Imperiu Romano-German, din care făceau parte Ungaria și Transilvania.
În concepția lui Iosif al II-lea, reformele care se impun trebuie sa vină de la capul statului. Acesta înainte de toate trebuie să fie el însuși luminat “mânuitor al preceptelor rațiunii”. Împăratul Iosif al II-lea caută să cunoască direct nevoile poporului, apare printre supuși, îi primește la Curte și le ascultă plângerile. Preocupat să creeze un imperiu unitar cu un aparat de stat unic refuză Coroana Ungariei, iar Dieta Transilvaniei o convoacă doar pentru a-i lua jurământul omagial.
Iozefinismul a nutrit speranța renovării societății prin autoputernicia statului sau a monarhului care-l reprezintă, care, printr-o politică de prefaceri treptate, luminată de rațiune, poate evita răsturnările revoluționare. Scopul final al acestui stat era “salus publica”, binele public, “fericirea” și “ordinea bună” a tuturor supușilor.
Edictele imperiale au recunoscut egalitatea românilor cu sașii pe Pământul Regesc, dreptul românilor de a se așeza în orașe, de a deține proprietăți și de a avea acces la școli și meserii. De asemenea, în 1783 împăratul a răspuns favorabil memoriului prezentat de Episcopul Ioan Bob privind susținerea școlilor greco-catolice, cunoscute ca importante centre de cultivare a poporului român.
În acest context favorabil, deschis de politica luminată a împăratului Iosif al II-lea, reprezentanții Școlii Ardelene au redactat un memoriu intitulat Supplex Libellus Valachorum în care cer împăratului Leopold al II-lea (1790-1792) acordarea de drepturi pentru români egale cu cele ale maghiarilor, sașilor și secuilor.
Intelectualitatea românească formată în ambianța iozefină și iluministă a elaborat, pe baza Supplexului formulat de Episcopul Greco-Catolic Ioan Inocențiu Micu-Klein, un proiect de colaborare națională reunind ecleziaști și laici, greco-catolici și ortodocși, istorici, juriști și filologi de prim rang. Sunt celebre numele personalităților care au reprezentat mișcarea românească din Transilvania: Samuil Micu,
Gheorghe Șincai, Petru Maior, Piuariu Molnar, Iosif Meheși, Budai Deleanu, Ignațiu Darabant etc.
Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior, reprezentând personajele grupului statuar din fața Universității Babeș-Bolyai, au contribuit pin opera lor la conștientizarea identității românilor din Transilvania apelând la originea latină a poporului și a limbii române. În acest sens se remarcă lucrările: “Elementa linguae daco-romanae sive valachicae” a lui Samuil Micu și Gheorghe Șincai, “Istoria pentru începutul românilor în Dacia” a lui Petru Maior și “Hronica românilor și a mai multor neamuri” a lui Gheorghe Șincai.
O importantă realizare a Școlii Ardelene a fost introducerea în limba română a grafiei latine în locul celei chirilice precum și tipărirea primului dicționar “Lexicon românescu-latinescu-ungurescu-nemțescu”, apărut în 1850 la Buda.
În jurul Supplexului s-a născut pentru prima oară o mișcare organizată care reunește elita tuturor păturilor sociale libere interesate să obțină un nou statut politic pentru românii transilvăneni. Deși respinse, cererile românilor formulate în mod programatic de către intelectualitatea iluministă își păstrează valoarea pentru viitor fiind reluate într-un context nou în “opera politică a generației revoluționare de la 1848”.
(Va urma)
Bibliografie:
David Prodan, Supplex Libellus Valachorum, Bucuresti, 1984.
Pompiliu Teodor, Secolul Luminilor în Țările Române în Istoria României (coordonatori: Mihai Barbulescu, Dennis Deletant, Keith Hitchins, Șerban Papacostea, Pompiliu Teodor)
http://www.ftr.ro/mici-istorii-clujene-xi—corifeii-scolii-ardelene-51041.php
Leave a comment